Dacă în Ungheni, probabil, s-a uitat deja de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului, în satul Morenii Noi amintirile sunt încă foarte proaspete, deoarece sărbătoarea tradițională dedicată acestei zile a avut loc duminica trecută.
Primăria a decis că este mai important pentru copii să aibă o sărbătoare cu înghețată și caruseluri, fie și nu pe 1 iunie. De asemenea, s-au organizat concursuri, copiii de la grădinița din localitate au prezentat un concert, toți s-au bucurat de trambuline și tobogan, pe copii îi așteptau înghețata și dulciurile preferate de ei. Sătenii sunt recunoscători pentru acest lucru organizatorului sărbătorii – primăriei, precum și agentului economic Ion Brînză.
O locuitoare a satului, Victoria Holeavciuc, a spus: „Această sărbătoare frumoasă în satul nostru are loc de mai mulți ani și se desfășoară, de obicei, pe stadion. Copiii s-au distrat din tot sufletul. Mi-a plăcut totul, mai ales că fiica mea a recitat o poezie”.
Primarul comunei Morenii Noi, Valentina Lincovscaia, se lamentează că nu au o scenă, astfel încât copiii să se poată simți adevărați artiști.
La sărbătoare nu a lipsit trânta tradițională. Pe amatorii ei și suporteri nu i-a speriat nici ploaia, au așteptat sub acoperiș să treacă și le-au dat cele meritate învingătorilor, adică, berbecul care costă 800 de lei – lui Mihail Beloi, iepurele – lui Octavian Baran și iepurașul – celui mai mic participant, Ilie Fonariuc.