Locuitorii satelor Varnița, Copanca, Molovata Nouă, Cocieri, Pohrebea, Doroțcaia, Coșnița și Pârâta și cetățenii care au viză de reședință în aceste localități pot circula liber prin doar câteva puncte de trecere a liniei administrative pe malul stâng al Nistrului. Anunțul a fost făcut de Biroul Politici de Reintegrare, transmite IPN.
Acordul pentru libera circulație a locuitorilor acestor sate a fost anunțat Chișinăului printr-o scrisoare din partea reprezentantului pentru probleme politice de la Tiraspol. Punctele prin care se pot deplasa aceștia sunt Bender-Varnița, Zagornoie-Copanca, Dubăsari-Doroțcaia, Dubăsari-Coșnița și Dubăsari-Cocieri.
Libera circulație a locuitorilor din satele sus-menționate și accesul la terenurile agricole pe care le dețin fac parte din pachetul Berlin plus. Autoritățile de la Chișinău consideră că aceste angajamente ale Tiraspolului nu au fost respectate întru totul, iar comportamentul Tiraspolului în timpul situației de urgență, cauzată de pandemia de COVID-19, a înrăutățit situația locuitorilor din aceste sate.
Totodată, pentru toți ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova, accesul pe malul stâng al Nistrului rămâne interzis. Solicitarea autorităților de la Chișinău de a permite vizitarea rudelor și celor apropiați pe durata sărbătorilor de blajini, a fost refuzată de structurile din stânga Nistrului.
Autoizolarea regiunii transnistrene este extinsă până la 15 iunie anul curent.