Asociația Presei Independente (API) și portalul Stopfals.md lansează concursul național „Sunt un om cu rațiune, gândesc și analizez!”, destinat elevilor claselor superioare de liceu și studenților din colegii și universități care vor transmite imagini sau clipuri de promovare a gândirii critice și a consumului critic al informației.
Concursul „Sunt un om cu rațiune, gândesc și analizez!” se desfășoară în perioada 11 ianuarie 2021 – 31 ianuarie 2021 și are două categorii:
• imagini (inclusiv fotografii, desene, colaje și/sau caricaturi);
• clipuri (inclusiv filme video scurte de până la 2 minute și/sau animaţii).
La concurs sunt acceptate lucrări creative care explică importanța dezvoltării gândirii critice și a consumului critic de informații pentru a ne proteja de dezinformare.
Condiții de participare
La concurs pot participa elevii/elevele claselor superioare de liceu (X-XII), studenții/studentele colegiilor și universităților din Republica Moldova, dar și elevii și studenții moldoveni care își fac studiile la instituții de învățământ din afara țării. Materialele trebuie să fie realizate cu forțe proprii, în limbile română, rusă sau engleză. Un/o participant/ă poate transmite câte o singură lucrare la fiecare categorie a concursului.
Lucrările vor fi transmise doar electronic şi trebuie să corespundă temei concursului și următoarelor condiții tehnice:
Categoria imagini – fotografiile, desenele şi/sau caricaturile vor fi salvate în format jpeg, tiff sau png.
Categoria clipuri – vor fi acceptate filme video și/sau animații cu o durată de cel mult 2 minute, realizate cu forțe proprii cu telefonul mobil, camere video simple sau semi-profesioniste, sau la calculator. Lucrările vor fi salvate în format mp4.
Notă: Lucrările care nu vor corespunde condiţiilor tehnice descrise mai sus vor fi descalificate.
Depunerea dosarelor
Pentru participare la concurs, elevii/elevele și studenții/studentele vor transmite lucrările pe adresele electronice: api@api.md și lilia.zaharia@api.md. Lucrarea va fi însoțită de o notă informativă cu următoarele informații obligatorii:
- titlul/denumirea lucrării și o scurtă descriere a semnificației/mesajului;
- numele și prenumele autorului/autoarei;
- localitatea, instituția de învățământ, clasa/grupa;
- un număr de telefon și o adresă electronică de contact.
Data-limită de prezentare a dosarelor: 31 ianuarie 2021, ora 18.00
Evaluarea lucrărilor
Lucrările transmise la concurs vor fi evaluate de experți din cadrul API și din echipa portalului Stopfals.md. Membrii juriului vor aprecia lucrările după următoarele criterii: corespunderea tematicii anunțate; expresivitatea și originalitatea lucrării; expunerea logică a mesajului; etica prezentării și respectarea drepturilor de autor în cazul imaginilor/textelor preluate.
În perioada 1 – 15 februarie 2021 toate lucrările acceptate la concurs vor fi afișate pe o pagină electronică, cu acces de pe portalurile www.api.md și www.stopfals.md, iar publicul va putea vota pentru lucrările preferate.
Premierea câștigătorilor
Totalizarea rezultatelor concursului va avea loc la sfârșitul lunii februarie 2021, în cadrul unui eveniment festiv care se va desfășura în regim on-line.
Autorii/autoarele celor mai bune două lucrări de la fiecare categorie de concurs vor fi premiați/premiate cu cadouri de preț. Premii de încurajare vor fi oferite și autorilor/autoarelor lucrărilor cu cele mai multe aprecieri din partea publicului.
Regulamentul concursului poate fi descărcat AICI.
Pentru informații suplimentare:
Lilia Zaharia, Coordonatoare editorial API,
tel.: 069646492, e-mail: lilia.zaharia@api.md
Concursul se desfășoară în cadrul proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul populației rurale, elevilor și viitorilor profesori”, implementat de Asociația Presei Independente (API) și finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.