Dumitru Mangeron s-a născut în familia unui mecanic de locomotivă din Basarabia, Ungheni, care circula pe ruta Chișinău – Sankt-Petersburg (născut la 15/20 noiembrie 1906 – decedat la 26 februarie 1991). A făcut școala primară la Ungheni, studiile secundare la Liceul ”Alecu Russo” din Chișinău. În anul 1930, a absolvit Facultatea de Șriințe (secția de matematică) a Univertsității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a fost oprit să lucreze inițial ca asistent, mai apoi ca șef de lucrări, conferențiar și profesor.
În acelaș an (1930), Dumitru Mangeron a obținut o bursă pentru studii de perfecționare la Universitatea din Neapole, unde își susține în 1932 și teza de doctorat, sub conducerea profesorului Manro Picone (1885-1977). Urmează apoi un scurt stagiu de perfecționare la Universitatea din Gottingen (Germania), după care revine la Iași. Aici parcurge toate treptele didactice din învățământul superior până la începutul anului 1942, când devine profesor definit la disciplina ”Mecanica” în cadrul Institutului Politehnic ”Gheorghe Asachi”. În anul 1948, profesorul Mangeron a fost ales șeful Catedrei de Mecanică și Teoria Mecanismelor până în 1958, după care a condus Catedra de Matematici-2 până în 1949.
De-a lungul întregii sale cariere didactice a publicat peste 600 de lucrări, inclusiv o monografie amplă în 3 volume, consacrată mecanicii corpului rigid, care a fost domeniul principal de interes științific. A avut preocupări în domeniul ecuațiilor diferențiate, robotică, astronautică ș.a. Era poliglot, citea în 10 limbi și publica în 6 limbi. Ca profesor universitar a fost unul dintre cei care au atras admirațiile studenților de pretutindeni. A fost membru a peste 25 de societăți științifice internaționale, inclusiv al Societății Americane de matematică, al Societății Internaționale de astronautică ș. a. A predat cursuri postuniversitare în Franța, Germania, Austria, Canada, SUA și Spania, în limbile țărilor respective.
În anul 1966 i s-a conferit titlul de doctor docent în științe, în 1071 – Om de științe emerit al României, în 1990, după căderea comunismului, a fost ales membru-corespondent al Academiei Române.
”Discursul Domniei sale era de o frumusețe și acuratețe rar întâlnite. Era un om cu o vastă cultură generală. Imaginile construite mental de Dumitru Mangeron ne determinau să ne închipuim ”Mecanica” precum o matrice fermecată, care susținea un univers cu toate elementele lui ireale, supranaturale și fantasmagorice pe care le forma și din care era el însuși constituit”, scrie Garabet Kumbetlian, profersor, participant la al doilea simpozium național de tensametrie și analiza experimentală a tensiunilor la Cluj, 1980. El relatează în continuare: ”…În momentul în care și-a început prezentarea, în sală s-a așternut o liniște neverosimilă, ca și când și-ar fi hipnotizat auditoriul. În acel moment gândul mi-a zburat la Goethe, pe care Tudor Vianu în monografia sa asupra marelui poet și om de cultură îl descria ca pe un magician, care-și subjuga interlocutorii ”prin extraordinara personalitate a sa”.
Mario Salvador de la Columbia din New York a folosit în una din lucrările sale denumirile ecuațiilor Mangeron, funcțiile Mangeron pentru ”ecuațiile undelor polivibrante”, descoperite de Dumitru Mangeron. Realizările matematicianului român au servit și la transmisia undelor luminoase, radio etc. de la un post la altul. Aceleași ecuații Mangeron stau la temelia așa numitelor ”optimizări de fenomene în rețele spațiale echidistante”. A creat teoria accelerațiilor reduse care urma să fie utilizată în acțiunea de pregătire a zborurilor spațiale. A generalizat ecuațiile lui Lagrange, care se află la baza mecanicii, introducând accelerații de ordin superior, ajungând la ecuațiile denumite Mangeron-Tsenov sau Lagrange-Mangeron.
În scrisoarea sa datată cu 12 februarie 1989 și adresată colegului profesor, dr. inginer Garabet Kumbetlian, amintește despre alegerea sa în calitate de membru în comitetele internaționale de redacție ale unor importante reviste de specialitate, de exemplu, ”Mechanism and Machine Theory”, în diferite comisii ale universităților de peste hotare, în vederea conferirii titlurilor științifice. În continuare scrie despre participarea sa peste hotare în calitate de ”șef al unor delegații”, ca de exemplu cel de-al doilea Congres Unional de Teoria Mecanismelor de la Moscova din 1958, sau de ”profesor invitat” pentru cursuri, seminarii și examene în Canada, Brazilia (1968-1980). În aceeași scrisoare profesorul Mangeron relatează cu mândrie faptul că își actualizează an de an cursurile universitare și că transmite studenților săi ultimele noutăți în materie cu privire la domeniul studiat. …Pentru cel de-al doilea Congres mondial de mecanică ”IUTAM-2000”, profesorul Mangeron se gândea să propună ținerea lui la București. Scrisoarea se încheie ”…cu toată prețuirea, Mangeron”.
Acest om cu literă mare, erergic, lucid, optimist și plin de viață, s-a stins la 26 februarie 1991. A fost înmormântat în Țară, nu departe de Ungheni, la Cimitirul Podgoria din Iași, alături de alți corifei ai științei și învățământului superior ieșean. În prezent bulevardul ieșean care străbate splaiul Bahluiului de la Facultatea de Chimie Industrială la Facultatea de Construcții și Arhitectură a Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” poartă numele academicianului Dumitru Mangeron. În aceeași ordine de idei recomand Primăriei municipiului Ungheni să înveșnicească memoria marelui om de știință Dumitru Mangeron printr-un bust în spațiul Palatului de Cultură și decernarea numelui unei instituții publice. Sperăm să se ia atitudine urmată, bineînțeles, de acțiune.
