Nu-mi place când şapte îl încolţesc pe unul. Politica e ingrată, azi tu eşti cel mai mare om din ţară, oraş sau sat şi toţi ţi se ploconesc, stau la coadă ca să te felicite cu ocazia zilei de naştere, se fotografiază cu bucurie împreună cu tine, ţinându-şi respiraţia, cu inima cât un purice aşteaptă privirea ta, strângerea de mână. Dacă ţi-ai postat în vreo reţea de socializare cum ar fi facebook pozele, nu contează de unde – de la serviciu sau de familie – ele vor avea un succes nemaipomenit şi sute de like-uri numai de aceea că tu acum, în această clipă, eşti cel mai cel.
Apoi se întâmplă ceva. Ori nu-ţi merge, ori stelele nu ştiu ce fac, ori undeva, acolo sus, unde nu demult erai protejat, cineva face un semn şi eşti aruncat jos de cei care mai ieri aplaudau privindu-te în ochi, pe care îi considerai colegi, echipa ta, cărora – desigur, nu tuturor – le-ai ajutat să-şi găsească un loc de muncă, i-ai promovat, i-ai făcut să fie cineva.
Acum ei toţi, foştii tăi prieteni, protejaţi, parteneri, ţi-au întors spatele. Încă e bine dacă numai s-au întors, însă fiecare consideră că e o datorie de onoare a sa să te ghiontească, să te umilească. Şi tu, strâns cu uşa la perete, încerci să demonstrezi că nu-ţi pasă de toate acestea, că eşti mai presus de ei, că poţi, de aceea te ambiţionezi să demonstrezi ceva nu numai celor care te hăituiesc, ci şi sie.
Iar pe aceşti „asmuţaţi asupra ta” vreau să-i întreb: oare nu ei au contribuit ca tu, un om cu puţine merite în ţară, în raion, oraş, sat, ai ajuns primul? Cred că şi pentru tine această ascensiune a fost neaşteptată. Tu atunci nu te gândeai că această funcţie e un avans şi pentru ea va trebui să plăteşti. Dar nu e exclus că şi tu ai crezut că eşti printre aleşi, de aceea te comportai în modul respectiv, iar apoi a început să ţi se învârtă capul şi nu mai vedeai, în dosul like-urilor, schimbul de priviri, şoaptele cu subînţelesuri, cu toate că ei ar fi trebuit să-ţi facă observaţie prieteneşte, să-ţi spună că sunteţi o echipă şi ei tot aşteaptă să le pice câteva like-uri. Sau răbdau ca mai târziu să-ţi dea un ghiont?
Va mai trece un timp şi toate vor reveni la locurile lor, te vei ocupa de îndeletnicirea veche, de înainte de a ajunge primul. Sper că vor rămâne cu tine prietenii, anume prietenii şi nu tovarăşi de drum, care îşi aşteaptă propriul tren al speranţei. Dacă vor avea noroc să urce în primul vagon, au şi ei şansa de a fi primii în ţară, raion, oraş, sat sau în vreo direcţie. Dacă nu le va merge, înseamnă că din nou vor privi docil în ochii cuiva, vor aplauda, vor sta la coadă cu buchete de flori ca să pupe mâna celui mai cel… La urma urmei, vor urca în alt tren. Drum bun!
