Astăzi, vorbim cu Sergiu Ursachi, un băiat vesel, pozitiv, mereu cu zâmbetul pe buze, inteligent și bine educat și, pe lângă toate astea, creator de desene în creion și nu doar.
— Cum a început această pasiune pentru desen sau e un dar?
— Pasiunea a început de mic, de prin clasa a II-a, când părinții au considerat că e timpul să merg la Școala de Arte Plastice pentru copii. Tatăl meu desena foarte frumos și de la el a venit și marea pasiune, să creez și eu ceva frumos.
— De ce are nevoie un pictor bun?
— Un pictor bun poate face din orice o capodoperă, chiar dacă ar roade cu o bucată de lemn într-un copac sau în pământ, dacă e să vorbim despre lucrurile materiale. Ceea ce ține de suflet, un pictor trebuie să posede multă răbdare, liniște sufletească. Renumitul pictor Vincent Van Gogh a trăit o adevărată dramă, a suferit de afecțiuni psihiatrice, și toate acestea și-au pus amprenta asupra comportamentului și picturii artistului. Criticii de artă numesc lucrarea sa „opera nebună”. El este și pictorul meu model, m-am inspirat foarte mult din operele sale de artă. De asemenea, Mikhail Vrubel, cu un stil neobișnuit și excentric, Artemisia Gentileschi, două mari nume din lumea picturii, de la care am avut ce învăța.
— Ți s-a întâmplat să începi un tablou de la capăt, pentru că nu ieșea cum îți doreai tu?
— Deseori începeam un desen, fără să știu ce avea să iasă la final, aici un copac, mai sus un nor, și mă trezeam cu un cosmos de toată frumusețea, cu un portret sau fantezii nemaivăzute și creaturi fantastice. De la o simplă pată de culoare, păstrezi echilibrul, se inventează compoziția lucrării, ca până într-un final să obții o nouă realizare artistică. Chiar și cea mai mică greșeală într-un desen mă făcea să renunț, să-l arunc, desene care chiar dacă erau foarte apreciate de prietenii mei sau cunoștințe, eu le aruncam sau le începeam din nou. Înainte ca oricine altcineva să mă critice, deja mă criticam eu însumi. Sunt un mare critic al meu.
— Îți mai amintești primul desen în creion?
— Primul meu desen nu mi-l mai aduc aminte, în schimb îmi amintesc foarte bine primul meu portret, pe care l-am realizat la vârsta de 14 ani. L-am desenat pe piratul Jack Sparrow din filmul „Pirații din Caraibe”. Am schițat-o de asemenea și pe Marilyn Monroe. În schimb, n-o să uit niciodată un alt portret, pe care l-am creat undeva pe la 18 ani. Stăteam cu chirie, o duceam cam greu cu banii. Cam la anii ăștia, apare și înflăcărata dragoste. Făcusem cunoștință cu o domnișoară, urma să aibă loc marea sărbătoare a îndrăgostiților, și m-am gândit să-i ofer un cadou. Atunci mi-am amintit o modalitate de schițe pentru portrete realizate în creion, pe care mi-a arătat-o cândva tata. Zis și făcut. Desenul mi-a ieșit din prima. De bucurie, am găsit bani, am cumpărat o ramă pentru a prinde frumos desenul, și i l-am dăruit fetei. S-a bucurat mult pentru talentul meu și de cadoul primit. Prietene de-ale fetei și cunoștințe, când era vorba de vreun cadou, ea le arăta creația mea și astfel am ajuns să realizez foarte multe portrete făcute anume în creion. Din asta am început să-mi câștig și primii bani. Deoarece, consider eu, pictura e precum o loterie: cine vinde, câștigă, cine nu vinde, pierde. De atunci și până acum, am sute de astfel de desene, la dorința fiecăruia.
— Ai un tablou preferat, lucrare proprie, pe care să o păstrezi?
— În camera mea, am o întreagă colecție destinată diferitor peisaje, desene și portrete. Am pictat-o foarte frumos pe sora mea, ea îmi este foarte dragă, și de aia m-am gândit să-l păstrez, diferite portrete cu oameni de artă. Nu pot spune că am tablou preferat, deoarece la toate am muncit cu suflet. Aș mai putea spune că noi, pictorii, numim ultima lucrare cea preferată, deoarece o mai putem analiza, mai putem adăuga ceva la el, aici un blic, dincolo o umbră. E greu să ai un desen preferat… Pentru mine, tot ce am creat până acum, este o valoare.
— Ești apreciat prin ceea ce faci?
— Ce întrebare bună, chiar o așteptam! Dacă sunt eu apreciat sau nu?.. Eu cred că sunt apreciat. Persoanele obișnuite mă ajută să știu dacă lucrările mele plac omului simplu. Prietenii, rudele, cei apropiați îmi zic că am mâini de aur și că sunt talentat. Eu îmi prețuiesc munca pe care o fac, pentru că doar aici îmi pot exprima emoțiile, îmi pot transmite starea și trăirile lăuntrice. Este o muncă care implică foarte multă străduință, multă practică, măiestrie și multă dăruire de sine.
— Care sunt planurile tale de viitor? Visele la care aspiri?
— Îmi doresc cel mai mult să-mi continui munca, să învăț și mai multe tehnici de desen, aș dori ca operele mele să fie promovate.
— Este o pasiune sau ți-ai dori să faci o meserie din asta?
— Pasiune transformată în lucru. Ador emoțiile oamenilor când iau în mână imaginea finală, când stau clipe în șir și se bucură. Aș dori să fie profesia de bază desenul, deși în ziua de azi, nu prea poți trăi doar din creație… Nu e suficient doar să pictezi. Trăim o perioadă grea. Nu mai contează dacă ești un pictor bun sau prost. Important e să nu dispară acel entuziasm de la început…
