Suad „Arsă de vie” e o carte auobiografică. E despre femeia și locul ei în societatea musulmană.
Ca să vorbesc despre această carte mi-a trebuit să am mult curaj, chiar pot să spun un pic de inconştienţă, fiindcă chiar şi acum subiecte de genul celui abordat în cartea de faţă sunt considerate tabu, fiindcă noi, persoanele, care nu am trecut prin ceea ce a trecut eroina, putem la un moment dat să o judecăm cam strâmb.
Pentru mine, personal, tot ceea ce ţine de Orient, Coran, musulmani reprezintă un adevărat mister. Ei au o altă lege, o altă abordare a vieţii, uneori mergând până la aceea că nu au evoluat din Evul Mediu (cel puţin la emanciparea femeii). Autoarea însăşi recunoaşte că este mult prea naivă şi nu a primit mai multă educaţie decât o capră (pag. 67). Femeile din Cisiordania, ţara de origine a lui Suad, sunt educate în spiritul sclaviei: „Nu am conştiinţa de a fi o fiinţă umană, de a gândi, de a avea sentimente. Cunosc frica, setea, când e cald, suferinţa şi umilinţa de a fi legată ca un animal în grajd şi bătută până nu-mi mai simţeam spatele. Groaza de a fi sugrumată sau aruncată în fundul unei fântâni. Am primit, docilă, atâtea lovituri. Chiar dacă tatăl meu nu mai aleargă aşa de repede, el găseşte întotdeauna o modalitate să ne prindă. Este uşor pentru el să mă dea cu capul de peretele băii pentru că am vărsat apă pe jos. Este simplu să mă lovească peste picioare cu bastonul când ceaiul vine prea târziu. Nu te poţi gândi la tine însuţi când trăieşti în felul acesta” (pag. 67).
Dacă pentru noi, femeile europene, o întâlnire întâmplătoare, o privire aruncată unui bărbat sau un schimb banal de replici nu semnifică nimic, atunci pentru acele femei, fete reprezintă totul, reprezintă faptul că tu ai o relaţie şi dacă nu eşti căsătorită atunci eşti catalogată ca sharmuta, adică târfă.
Suad la prima întâlnire cu tînărul de care se îndrăgostise, doar privindu-l şi auzind întâmplător discuţii în casă precum că familia lui a cerut-o de nevastă de la taică său (în Cisiordania, după cele povestite de autoare fetele erau vândute cu aur greu familiilor viitorilor soţi. Dacă fata purta cât mai mult aur la nuntă, atunci era considerat că familia fetei a negociat la greu preţul ei şi că această fată e o marfă „bună” ), a schimbat doar câteva vorbe simple, se simţea nemaipomenit de fericită: „N-am fost niciodată atât de fericită. Să fiu cu el, atât de aproape, chiar numai câteva minute, e minunat!” (pag.67). „Prima mea întâlnire adevărată cu Faiez, în câmpul de grâu încolţit, îmi dă pentru prima oară în viaţă o idee despre ceea ce sunt. O femeie, nerăbdătoare să-l regăsească, care-l iubeşte şi este hotărâtă să devină soţia lui cu orice preţ” (pag. 68).
Astfel, ea riscă şi are o relaţie sexuală cu acest Faiez şi îşi pune cruce propriei sale vieţi. Doar pentru faptul că a putut iubi, că a putut oferi iubire şi cu speranţa că poate fi iubită la rândul ei Suad trăieşte coşmarul vieţii ei – este arsă de vie de propria familie cu mâna cumnatului ei. „Să fie oare o nenorocire faptul că te-ai născut femeie? Pentru ea, cu siguranţă. Suad are 17 ani şi e îndrăgostită. În satul său, la fel ca-n multe altele, dragostea nu există decât după căsătorie; dacă nu respecţi această lege, atunci iubirea înseamnă moarte. Fiindcă îşi „dezonorează” familia, părinţii îl pun pe cumnatul ei s-o ucidă. În ochii tuturor, acest om este un erou, căci fapta lui se numeşte crimă în numele onoarei, când, de fapt, el nu e decât un asasin laş. Desfigurată în urma arsurilor şi salvată printr-un miracol, Suad se hotărăşte să vorbească… O carte-document care şochează şi care ne zguduie din temelii existenţa”. (Rezumatul de pe coperta cărții)
