Săptămâna trecută la parterul Primăriei municipiului Ungheni, s-a deschis o expoziție cu totul deosebită, intitulată „Arhiva speranței cu semne vii de acasă”, care spune povestea a 14 femei. Cele 14 istorii de viață au fost surprinse printr-o tehnică fotografică rară, cianotipia și aduc în prim-plan speranța, optimismul, reziliența și antifragilitatea femeilor din diverse medii, punând accent pe modul în care acestea au depășit momentele grele ale vieții. Expoziția, organizată de Asociația Obștească „Făclia”, Comunitatea „Femeile aduc pacea” și Primăria Municipiului Ungheni, face parte din Campania de sensibilizare privind incluziunea și dreptul la libera exprimare, intitulată „Ne pasă de tine”.
Prin intermediul fotografiilor create de Cristina Irian, antropolog și expert în arte vizuale din București, și desenelor grafice realizate de caricaturistul Alexandru Plăcintă, originar din Ungheni, expoziția reușește să capteze esența acestor povești.
Poveștile femeilor – Semne vii de acasă
Carolina este o femeie pasionată de artă și frumos, crescută într-un mediu cultural bogat. De mică, a fost încurajată să-și exprime creativitatea în diverse forme. O experiență care i-a marcat copilăria a fost vânzarea bulbilor de flori de primăvară, ceea ce i-a deschis ochii către frumusețea și vulnerabilitatea naturii. Simbolul ei este laleaua, o floare ce reprezintă pentru ea frumusețea, iubirea și renașterea. Casa bunicii sale din satul Romanovca, unde o lalea este zugrăvită pe peretele exterior, rămâne un loc special plin de amintiri prețioase pentru ea.
Galina este o femeie dedicată, care își dorește o lume mai pașnică și mai iubitoare. Simbolul care o reprezintă este un porumbel brodat într-o dantelă specială, lucrată cu migală și răbdare. Porumbelul este pentru ea un far al păcii, al libertății și al speranței. Această dantelă a devenit o sursă constantă de inspirație, îndemnând-o să-și urmeze visurile, având credința că, indiferent cât de grea ar fi călătoria, valorile și familia îi vor ghida întotdeauna pașii.
Irina este o femeie dedicată, o mamă iubitoare și o povestitoare pricepută a legăturilor familiale și istorice. Covorul din lână, primit de la mama Irinei și împletit cu grijă și dragoste, devine un simbol al legăturii lor familiale și al trecerii timpului.
Veronica, este femeie, fiică, mamă, soție. Dorința ei este să contribuie la dezvoltarea comunității din care face parte prin proiecte durabile în domeniul zootehniei, să încurajeze educația și implicarea femeilor, tinerilor în agricultură și să creez o moștenire pozitivă pentru generațiile viitoare din Teșcureni și din întreaga regiune. Despre fotografia ei ea spune că mama i-a dăruit un tablou cusut cu migală, ce înfățișa un cocoș mândru și colorat, strălucind de viață. Tabloul acesta frumos nu era doar o simplă bucată de pânză, ci era încărcat cu amintiri și înțelepciune, reprezentând o parte din moștenirea de familie. Cocoșul, era un simbol al curajului și al determinării, un îndemn de a se trezi în fiecare dimineață și de a străluci în propria sa viață. El mă îndemna să visez cu ochii deschiși, să cred în puterea mea și să merg mereu înainte, cu inima plină de speranță și cu zborul liber al gândurilor mele.
Vocea speranței prin cianotipie
Angela Ciocîrlan, pre-ședinta și fondatoarea AO „Făclia”, a subliniat importanța acestei expoziții, numind-o „o capodoperă ce relevă istoriile a 14 femei, aducând pace și lumină.” „Ținem să mulțumim pentru creativitate și pasiune artiștilor plastici și creatorilor de conținut, Cristina Irian și Alexandru Plăcintă. Cristina a creat cele 14 fotografii prin cianotipie, iar Alexandru a adăugat desenul grafic, oferind un caracter unic și profund fiecărei povești. „Semne vii de acasă” este mai mult decât o expoziție; este o mărturie a puterii feminine și a speranței, un tribut adus celor care, în ciuda tuturor obstacolelor, au continuat să creadă într-un viitor mai bun” a adăugat aceasta.
Expoziția poate fi admirată la parterul Primăriei municipiului Ungheni, oferind vizitatorilor o oportunitate unică de a se conecta cu poveștile de viață ale acestor femei puternice și de a reflecta asupra speranței și rezilienței în fața dificultăților.
Cianotipia – arta speranței și a memoriei
Cianotipia este un procedeu fotografic vechi, inventat în 1842, care produce imagini într-o nuanță albastră distinctivă, cunoscută sub numele de „albastru de Prusia”. Procesul implică aplicarea unei soluții de fier pe o suprafață fotosensibilă, cum ar fi hârtia, și expunerea acesteia la lumină ultravioletă. Odată expusă, suprafața este spălată cu apă pentru a dezvălui imaginea finală. Această tehnică a fost folosită inițial pentru reproducerea planurilor arhitecturale, dar este acum apreciată pentru frumusețea sa artistică.
