Șoferul care a încercat să intre în țară, prin postul vamal Leușeni, cu peste 1,5 milioane de euro a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile, transmite IPN.
Hotărârea a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău, după ce procurorii au contestat decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, de a-l plasa în arest la domiciliu.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale menționează că, în urma expertizării banilor, a fost stabilit că bancnotele sunt autentice. Suma exactă este de 1 570 735 de euro. La solicitarea procurorilor, a fost aplicat sechestru pe întreaga sumă.
De asemenea, procurorii au solicitat aplicarea sechestrului asupra cap-tractorului și remorcii în care au fost depistați banii. Până în acest moment, judecătorii nu s-au pronunțat în această parte a solicitării procurorilor.
Pentru tentativă de contrabandă, persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani.