Un aranjament financiar, care va permite procurarea rezervelor de gaze naturale, în valoare de 50 de milioane de dolari, în scopul aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova, în caz de necesitate, a fost semnat ieri, 11 decembrie, la Guvern. Documentul a fost semnat de către prim-ministrul Ion Chicu și directorul general BERD pentru Europa de Est și Caucaz, Matteo Patrone, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, premierul a declarat că angajamentul este semnat pentru eventualitatea în care, din 1 ianuarie 2020, aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova pe traseul tradițional (tranzit prin Ucraina) nu va fi posibilă din cauza unei posibile neînțelegeri între părțile terțe. „Guvernul Republicii Moldova contează că operatorii respectivi vor ajunge la un numitor comun și noi, de la 1 ianuarie, vom primi gazele naturale pe traseul tradițional, exact așa cum am primit până acum”, a notat premierul.
Ion Chicu spune că executivul a identificat cinci scenarii de rezervă. Și semnarea acordului de astăzi e parte a acestor scenarii de rezervă. Potrivit premierului, în caz că nu vor fi livrate gazele pe traseul tradițional, primul scenariu de rezervă, care va fi activat este recepționarea gazului pe coridorul transbalcanic.
„Suntem absolut convinși că toată colaborarea noastră cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și cu alți parteneri externi pe dimensiunea sporirii securității energetice este o activitate foarte importantă și o vom continua. Mai mult, la ședința de astăzi a bordului de directori ai Băncii, a mai fost aprobat un proiect în ceea ce ține de implementarea proiectului renumit și mult discutat, gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău. Deci, avem suport din partea Băncii și pentru acest proiect”, a declarat Ion Chicu.