Azi discutăm cu o persoană care toată viaţa s-a ocupat de tehnică, fiind un bun cunoscător al ei. E vorba de Alexei Antoci, inginer-şef la SRL „Prog-Agroter”
— De unde sunteţi?
— Din Valea Mare. La noi jumătate de sat sunt Antoci, au fost şi printre întemeietorii satului, sunt Racoviţă, Petic şi Ureche. — Câţi ani munciţi în calitate de inginer-şef?
— Vreo 17 sau 18 ani. Am început în sovhozul „Prut” ca şef al brigăzii de tractoare, apoi am fost inginer exploatare. Pot spune că toată viaţa am lucrat în acelaşi loc.
— E de înţeles că băieţii sunt pasionaţi de tehnică, dar să transformi pasiunea în profesie pentru toată viaţa…
— Într-adevăr, din copilărie m-a interesat tehnica. Tata era agronom, lucra conducător al brigăzii de pomicultori, la noi deseori venea şeful brigăzii de tractoare şi eu ţin minte cum se băga sub maşină, repara motocicleta, bicicleta. Eu aveam 10 ani când am învăţat a conduce maşina şi motocicleta. Aceasta a devenit pentru mine o pasiune a întregii vieţi.
— Cu ce s-au ocupat buneii?
— Pe bunelul după tată nu-l cunosc, el a murit de timpuriu, dar înainte toţi lucrau pământul. Bunelul de pe mamă acum ar fi fost numit antreprenor. Avea peste 80 de ani, dar se ducea pe jos la Pârliţa, cumpăra acolo oi, apoi le vindea undeva. El era din Morenii Vechi pe care îl consider un sat întreg cu al nostru. La noi şi Hramul se sărbătoreşte în aceeaşi zi, avem o singură biserică, cimitirul era comun, ne-am separat de vreo 10 ani.
— Aţi absolvit în sat 10 clase. Ce a urmat?
— Am plecat să învăţ la şcoala agricolă din Svetloe, am devenit tehnician-mecanic, am intrat la institutul agricol, dar l-am abandonat. M-am căsătorit, am început să construiesc casa. Erau anii 90, greutăţi mari. Însă lipsa studiilor superioare nu este o piedică, eu ştiu tot de ce am nevoie în calitate de inginer-şef.
— Cunoaşteţi tehnica, o conduceţi, sunteţi responsabil de ea?
— Şi o cunosc, şi o conduc, şi o repar. Eu sunt responsabil nu doar de tehnică, ci de toate utilajele, substaţiile, transformatoarele, însă avem şi inginer-electrician.
— Dar combinele noi?
— Când am primit primele combine europene, am fost la cursuri de calificare la Rovno, în Ucraina. Iar acum este literatură, este internet şi poţi învăţa singur.
— Însuşiţi uşor şi IT?
— Da, deşi vârsta nu e pentru tehnologii moderne. Am studiat singur calculatorul, a fost greu, dar m-am descurcat, e mai complicat din cauza că totul e în limba engleză, dacă aş cunoaşte-o …
— Acum e o perioadă încordată…
— Aşa este. Ziua de muncă începe devreme, la 7.00 suntem deja la şedinţă, seara muncim până al 22.00. Acum recoltăm floarea-soarelui, iar când seceram grâul lucram şi până la 12 de noapte.
— Pentru ce vă mai rămâne timp?
— În permanenţă sunt în criză de timp, însă uneori vrei să stai acasă, să faci ceva. Eu nu pot sta fără ocupaţie, mereu trebuie să am o îndeletnicire, să repar o maşină, un tractor.
— Casa şi gospodăria sunt pe seama soţiei?
— Da, bine că au crescut copiii, avem un fiu şi o fiică, nepoţi. Fiul de asemenea iubeşte tehnica, dar a absolvit facultatea de drept economic, lucrează în Ungheni. Fiica acum îşi creşte copilul. A învăţat de medic, apoi a decis că nu e ceea de ce are nevoie.
— Iar soţia?
— Ne cunoaştem din clasa a IX-a, ne-am întâlnit la competiţii de baschet, ea e din Măcăreşti şi au venit la noi la întreceri.
— Ce preţuiţi la oameni?
— Onestitatea şi cumsecădenia, lucruri rar întâlnite acum. Desigur, mai sunt din cei care au promis şi au făcut, dar tot mai puţini şi mai puţini.
— Ce doriţi de la viaţă?
— Principalul lucru pe care îl doresc e să se facă ordine în ţară. Pe 27 august am marcat Ziua Independenţei… La începutul anilor 90 am participat şi eu la manifestaţii, speram că vom trăi mai bine, într-o ţară democratică, unde legea şi omenia vor merge alături, împreună. Am aşteptat mai mult, deşi nu trebuie să aştepţi, trebuie să facă ceva fiecare dintre noi. Nu trebuie de aşteptat, trebuie de făcut.
