Secția Cultură și Turism Ungheni în 2023 realizează un amplu proiect „Râul PRUT – cercetare, actualizare şi valorificare”, implementat de către Secția Raională Cultură și Turism Ungheni în parteneriat cu Muzeul de Istorie şi Etnografie din mun. Ungheni şi ziarul „Unghiul”. Una dintre activități este și concursul raional de narațiuni orale tradiționale „Apele mici fac râurile mari”. Publicația „Unghiul” în calitate de partener media în proiect va publica lucrările.
Revii acasă… O troiță stă la marginea drumului ce trece pe lângă poarta școlii. Un drum pietruit la vale. Clopotnița bisericii îi călăuzește pașii fiecăruia. Pășești treptat în altă lume. Timpul stă pe loc. Totul e încremenit. Doar vântul foșnește tainic printre copaci. Câteva păsări se întreabă speriate cine ești. Câte un gând răzleț de-al tău se așterne zgomotos peste liniștea satului. Un câine latră solemn în depărtare, își face datoria. Păzește Veșnicia…
Bine ai venit, lasă totul în urmă și hai, deschide-ți ochii, sufletul, simțurile și vino cu mine într-o lume de basm!
Și de aici de sus, de pe deal vezi Prutul. Îl vezi cum alunecă molcom, curge mereu și mereu, urmându-și cursul lin uneori, alteori repezit, chiar învolburat și înspumat pe alocuri, spălând malurile, brăzdând necontenit obrazul satului, căpătând putere din vâna altor pârâiașe pe care le înghite. Sunt ape mici, neînsemnate, dar toate aceste vinișoare, ca și în trupul omului, se adună în vene tot mai mari și ajung în același loc, în inimă. Aceste șuvițe de apă firave, formează în cele din urmă legătura izvoarelor, a Prutului cu apele lumii, astfel toate pârâiașele mai mari și mai mici care își iau începutul în coastele Costuleniului, capătă și ele vocația universalității. Undeva departe Prutul se unește cu marele fluvii, dar revine, se întoarce acasă, ca și noi, cei rătăciți în lume, se întoarce prin cer, prin stropii de ploaie, prin picăturile de rouă ajungând iarăși la izvoarele de unde și-au luat începutul.
Privești cu atenție, vezi Balta lui Blagoveșnic (în lunca Prutului, aproape de vatra satului, în fiecare primăvară când se revărsa Prutul se forma o baltă care acoperea tot șesul și ajungea până în grădinile oamenilor, denumirea de „Balta lui Blagoveșnic” provine de la unul din gospodarii care au locuit în această zonă). Aici, mulțime de copii, umblând cu picioarele goale prin apă, se stropesc, sar în apă, se bălăcesc în apa răcoritoare, alții, mai ageri, încearcă să prindă din stufărișul de lângă mal „pește țigănesc”, nici până azi nu știu cel fel de pește este sau cum arată.
La o parte, lângă un pârâiaș, vezi o fetiță încruntată, cu respirația aproape tăiată, atâta concentrare, atâta atenție, atâta curiozitate… Sunt chiar eu, copil, privesc scurgerea pârâiașului, care se scurge prin grădinile oamenilor dinspre dealul cocoșat din inima căruia izvorăsc mai multe izvoare mari și mici, unele se scurg agale și ajung direct în Prut, altele au fost captate de oameni în locuri speciale, „cloșcă” (fântână acoperită, pentru captarea apei din izvor, ulterior distribuită printr-o țeavă îngropată în pământ în direcția necesară), din inima acestui deal mustește apa de nu ai pe unde călca. Pe parcursul anilor oamenii au construit un număr impunător de „cloști” care sunt utilizate și astăzi, pentru a direcționa apa în partea de deal și spre centrul satului, aici a fost amenajată Cișmeaua de la Gogu (Druiu) (se alimenta din „cloșca” din grădina lui Gheorghe Мoroșvichi). La poalele dealului izvorăște un izvor deschis care și-a schimbat denumirea în funcție de activitățile din preajmă – Izvorul din râpă / Izvorul de la curte (în preajma acestui izvor, cândva se afla curtea și gospodăria preotului Vichentie Guma, cu apa din izvor și argila din lutărie, în anii 1900-1910 a fost ridicată biserica Sf. Dumitru) / Izvorul din râpa școlii (în apropierea izvorului, vizavi de Biserica „Sf. Dumitru”, în perioada interbelică, a funcționat Școala primară „Ion Inculeț”). Astăzi, izvorul a revenit la denumirea inițială Izvorul din râpă. Tot mai rar și mai rar, câte un trecător își potolește setea, iar femeile uneori spală câte un țol sau covor la uluc, astfel izvorașul parcă dat uitării de oameni își începe călătoria alunecând molcom și impasibil prin albia sa, îndeplinind altă misiune, se transformă în șuvițe de sevă, de viață, care dau putere Prutului pentru a-și continua menirea. Chipul fetiței s-a luminat, a înțeles că doar Prutul mai așteaptă aceste șuvițe de apă cu brațele deschise.
Cu ochii minții mergi în partea veche a satului care reprezintă un lanț viu de izvoare, chiar sub geana pădurii, „în Rădi”, este un izvor din care apa izbucnește din pământ cu o putere incredibilă, este un izvor cu o apă cristalină și atât de rece, că-ți taie respirația când o bei. De nenumărate ori, copilă fiind, mi-am văzut chipul în ochii izvorului care-și mâna lin apele, oglindind cerul, spre râul Prut, voind parcă să-l îmbogățească. Din spusele localnicilor, este cel mai mare izvor din sat care ar putea alimenta cu apă potabilă câteva sate din jur, gospodarii de aici au amenajat o cișmea cu uluc pentru adăpatul animalelor numind-o Cișmeaua lui Bălănescu, puțini mai știu cui a aparținut acest nume și cine a fost. Probabil, a fost un om harnic și cu bună credință de și-a lăsat numele pe acest pământ printr-un izvor.
Privești în continuare curgerea Prutului și te întrebi: oare cum și unde se naște un râu, un pârâu, un izvor? Probabil în sute și sute de ani – undeva departe în adâncuri, la rădăcina pământului, până când în adâncurile pământului se adună mai multe vene de apă în izvoare, se înfrățesc și pornesc în întâmpinarea omului, uneori liniștite își fac loc spre lumina soarelui, alteori violent, supărate, că le-a trezit cineva din liniștea de veacuri. Așa a fost și povestea renumitului Izvor cel Mare (de la Obor, de la Axânte, în funcție de gospodarul care îl îngrijea). Mătușa Ileana Vizir (Obor) povestește că prin anii ’50 ai secolului trecut, verile erau deosebit de ploioase și de la ploile abundente, într-o vară, a alunecat pământul formând Râpa cea Mare de la Ciocan, de atunci în râpă apa izvorăște din pământ cu o putere incredibilă, iar pământul a fost împins în Prut, formând în mijlocul lui o mică insulă, care în verile secetoase, când scade apa Prutului, se vede și în prezent. Apa Izvorului cel Mare este întotdeauna rece și răcoritoare – vara și caldă – iarna, femeile veneau la spălatul rufelor anul împrejur, iar pârâul își continuă calea spre Prut, un pumn de apă care se transformă și el într-un punct de legătură dintre izvor, râu și acasă.
Se pare că nu s-au schimbat prea multe, e frumos Prutul, își continuă calea în liniște. Dar totuși ceva s-a schimbat, nu se mai aud chicoteli, acum e liniște, râul e singur, singur și trist. Copiii au crescut și au zburat în lumea mare. Dar el a rămas la fel, alunecă molcom, vine de nicăieri sau poate de oriunde… Către oriunde… sau către nicăieri…
