Recent, am avut ocazia de a merge pe traseul din zona Cula și anume spre satul Cornova. Acolo, la poalele dealului, de pe creasta căruia cobori în sat, pe mâna dreaptă, printre buruieni și ruini, se mai deslușește o inscripție „Земля – казна, а вода – золото”. Cândva aici era un izvor cu apă rece ca gheața, amenajat cu mult gust și suflet. La acele vremuri frumoase, comparația îmi părea ideală: apa – aur, acum însă aș zice altfel: apa e însăși viața, pentru că dacă nu e apă, nu e nimic.
Se spune în popor, că scriu cărțile (Nota red.: autorul se referă la Biblie) că vor veni vremuri, când pe deal va străluci și lumea va alerga într-acolo, crezând că e apă, dar nu va fi apă, va fi aur…
„Fug” izvoarele de noi, ca răsplată a atitudinii noastre
Pe vremurile copilăriei mele, anii 60, satul nostru Mânzătești avea peste o sută și ceva de fântâni, toate, absolut toate îngrijite, curățate, sfințite. Era o sărbătoare de a îngriji un izvor.
Zilele trecute, am mers pe la fiecare fântână din sat și am constatat că, la ziua de azi, satul are în jur de 77 de fântâni. Dintre care 47 fără apă, cu puțină apă 19, cu apă cât de cât 11. De fapt, localitatea are două fântâni cu izvoare puternice care, practic, aprovizionează tot satul. Două fântâni de la Poarta Țărnii, îngrijite de Svetlana Puiu și Anatolie Moldovanu. Din spusele doamnei primar de Hârcești, Tatiana Sîrbu, cam așa situație e și în satul Hârcești. De fapt, după cum cunosc situația din zona Cula, numai aceste două sate n-au un sistem de aprovizionare cu apă cât de cât. Ce-i drept, la Mânzătești, câțiva ani în urmă, s-a instalat un sistem de apă, care pâna la urmă, ori așa a fost construit, ori cu ajutorul localnicilor, a trecut pe linie moartă. La moment stăm cu robinetele în ogradă și cărăm apă de la marginea satului, care cu ce poate, ori plătește să-i aducă. Această situație nu face față nici conducerii raionului, nici foștilor conducători ai comunei Hârcești și, nu în ultimul rând, e vorba de pasivitatea, indiferența și neimplicarea populației din partea locului. Încă nimeni n-a anulat înțelepciunea spuselor: bate și ți se va deschide, cere și ți se va da.
Și totusi acolo unde se unesc mai multe persoane în jurul unei idei și cu suflete curate, se poate. De exemplu, la inițiativa lui Ion Bararu și Iurie Gorea, mai mulți gospodari, în număr de 9, au îngrijit izvoarele de sub Dealul Ponorului și acum au apă la robinet. N-au așteptat să le facă primarul. Alt grup de 5 persoane a îngrijit de fântâna de „La Munteanu” și la moment au apă la robinet. Se poate, dacă se dorește. Ce-i drept, asta nu rezolvă problema în totalitate, dar dorința de a face ceva persistă. Mai țin să menționez un moment, când s-a finalizat apeductul de la Mânzătești, eu am propus să adunăm câte 5-10 lei pe lună pentru a remunera o persoană care să răspundă de acest sistem. Ce credeți, n-a dorit nimeni și avem ce avem, acolo unde nu-i gospodar, nu-i stăpân, acolo nu-i nimic.
Dacă e să mă întorc la fântânile satului, apoi starea lor e de-a dreptul dezastruoasă. Multe chiar sunt fără colac, acoperite cu crengi, îmbruienite, luate căldările, lanțurile… Cred că de atâta și „fug” izvoarele de noi, ca răsplată a atitudinii noastre.
Spuneam mai sus, problema apei în comună e de nivel atât local cât și central, dar nici noi nu trebuie să fim indiferenți, să ne implicăm dacă e nevoie, să cerem, dacă e cazul, să insistăm, dacă nu suntem auziți și, principalul, să păstrăm ceea ce avem.
Istoria unei fântâni din Mânzătești
Mai țin minte și acum că bunica mă trimitea după apă la fântână la Ilinca. Fiind încă copil, știam, că fântânile le făceau bărbații și nu înțelegeam de ce ea poartă numele „La Ilinca”. Răspunsul aveam să-l cunosc mai târziu, peste ani. Totodată, aveam să aflu că în sat mai sunt fântâni cu nume de femeie: „La baba Olga”, „La Olea”, „La Cioricita”, „La Roaba”, fiecare cu legenda sa.
Istoria fântânii „La Ilinca”, am aflat-o de la două persoane pe cât de înaintate în ani, atât și de stimate în Mânzătești, Puiu Fiodor și Serafim Medvițchi. Ambii au confirmat că ea a fost construită de Gheorghe Bodrug, cunoscut în regiune ca Gheorghe al Ilincăi, așa o chema pe mama lui și de aici denumirea – „La Ilinca”. Din spusele consătenilor am aflat că badea Gheorghe a făcut mai multe fântâni în șesul Culei, în pădure. Amândoi, cu deosebită plăcere, în detalii, povesteau, cum Gheorghe al Ilincăi era mereu văzut cu o străistuță în care aduna pietricele pentru o nouă fântână ori izvor. A fost un om cu suflet de izvor, ori izvor de suflet, de care, spre marea noastră nefericire, nu mai avem. Făcând puțină matematică, reiese că această fântână frumos amenajată și veșnic cu apă are peste o sută și ceva de ani.
În luna septembrie, am participat la lucru în comisiile de specialitate ale Consiliului Local, unde printre mulțimea de probleme, s-a discutat și problema apei. Tatiana Sîrbu, primarul comunei Hârcești, la rugămintea mea, m-a informat recent că lucrările la apeduct sunt în desfășurare conform proiectului și speră ca la finele anului să fie finalizat, dacă totul va decurge fără surprize. Așa că nouă ne rămâne numai să o încurajăm și să o susținem și să-i urăm succes în implementarea celui mai ambițios și necesar proiect – Apa. Ba mai mult chiar, dătător de viață proiect, că doar Apa este însăși viața.
Nota red: Contactată de noi, Tatiana Sîrbu ne-a declarat că proiectul apeductului e doar pentru satul Hârcești. Ulterior se va extinde și pentru Mânzătești.
