Prețurile la energia electrică furnizată de Premier Energy și FEE Nord ar putea fi micșorate, la propunerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Două proiecte de hotărâre în acest sens sunt supuse aprobării și au fost publicate pe pagina web a ANRE, transmite IPN.
Consumatorii casnici din raioanele de sud și de centru, deserviți de Premier Energy, ar urma să achite 3,59 lei/kWh (fără TVA), sau cu 51 de bani mai puțin decât tariful în vigoare, care este de 4,10 lei/kWh.
Consumatorii din nordul țării, deserviți de FEE Nord, ar urma să achite 4 lei/ kWh (fără TVA), sau cu 68 de bani mai puțin decât tariful în vigoare de 4,68 lei/ kWh.
Proiectele urmează a fi aprobate la ședința ANRE marțea viitoare, 29 iulie.