Surprinzător, dar pe directorul adjunct al Palatului de Cultură din Ungheni și, se pare, dansator permanent al ansamblului „Struguraș”, Andrian Turețchi, l-am considerat întotdeauna un băiat – înalt, slăbuț, cu cârlionți rebeli, cu gropițe în obraji și cu ochi șireți, dar el, între timp, a reușit să crească.
— Nu despre dvs. vreau să întreb, ci despre pictorița dvs., frumoasa Mădălina. Unde studiază acum?
— La Chișinău, la Academia de Studii Politice și Economice „Constantin Stere”, Facultatea Relații Internaționale. Chiar îi place să studieze. Astăzi are examen la istoria contemporană.
— Mai aveți copii?
— Mai am o fiică, o cheamă Alina și a terminat clasa a X-a. Acum, cu ansamblul „Bravissimo” se pregătește pentru o excursie în Bulgaria – a absolvit școala de muzică, compartimentul vioară. Vor pleca pe 25 iunie, chiar în ziua ei de naștere pe care o vor sărbători în autobuz.
— Dansatorii dvs., adică de la Palatul de Cultură, pleacă în străinătate?
— Ei pleacă în România. Apropo, sunt băieți veseli – răsună palatul de ei. Dimineață mă uitam la ei — fetele stau afară, iar băieții alergau prin palat de parcă ar fi fost o sută. Sunt interesanți.
— Cândva și dvs. ați fost un copil interesant. Când ați început?
— Nici nu învățam în clasa întâi. Frecventam la casa pionierilor cercul condus de Efim Pincev. Cine m-a dus acolo, nu-mi amintesc. Dar țin minte că la școala noastră nr. 1 (acum liceul „Mihai Eminescu”) am avut o dirigintă de clasă minunată, doamna Nina Neamțu, îi sunt foarte recunoscător. Ea ducea toată clasa ba la școala de muzică, ba la fotbal, ba să privim dansuri și unii s-au dus să studieze muzică, alții la fotbal și numai eu am ales dansurile. Câți ani am învățat? În componența de bază a „Struguraș”-ului — 18 ani. Dansez și acum, dar deja la veterani.
— De ce pentru mine ați fost întotdeauna un băiat?
— Ce spuneți, am primit deja ultimul buletin de identitate. Am reușit chiar să fac serviciul în armata sovietică în trupele aeropurtate din Belarus, am la activ 18 sărituri cu parașuta – am trecut o școală bună de viață. Păstrez și bereta albastră.
— Jumătate din viață vă este legată de cultură, dar nu cred că ați fost pregătit să munciți la Palatul de Cultură?
— Am absolvit la vremea mea institutul politehnic, am studiat mașinile electrice. Cunosc utilajele electrice, dar unele lucruri le-am uitat, deoarece nu am lucrat pe specialitate. După absolvire prietenii mei din „Struguraș” Ion Mereșanu, Vladimir și Anatol Iurii se ocupau de fotografie și m-au captivat și pe mine. Astfel, mai bine de 10 ani m-am ocupat de această artă. Nici acum nu m-am dezis de fotografie, dar mai mult așa, pentru suflet. Îmi place. În general, viața e frumoasă.
— De mult ocupați această funcție?
— La Palatul de Cultură sunt din primele zile. Încă înainte de a fi dat în exploatare, pe 2 aprilie 1987, împreună cu alții văruiam tavanul în sala de dansuri. Era interesant. Director adjunct sunt din 2013, până atunci am fost inginer aparataj electric. Trebuie să spun că la noi vin foarte mulți copii și acest lucru bucură, ca și faptul că primăria ne acordă atenție – s-a efectuat reparație în toate sălile de repetiții, au fost înlocuite podelele, oglinzile. Acum s-au reparat cabinele de grimat, s-a instalat mobilier nou, care nu mai fusese schimbat, probabil, de la darea în exploatare. În 2012, s-a reparat sala mare, cu câțiva ani în urmă – cea mică, avem sala de festivități pentru care îi mulțumim lui Anatol Popovici, fie-i țărâna ușoară. Unde e această sală? În cea de discotecă. Dorință de a renaște pur și simplu dansurile nu este, pentru aceasta, cred eu, e nevoie de bar. Probleme sunt, ca pretutindeni. Trebuie să lucrezi, să cauți ceva nou.
— Există ceva de care ați visat să vă ocupați, dar nu ați reușit?
— Nu știu cum va suna, dar tot de ce m-am apucat am dus până la capăt și mâinile mele cresc de unde trebuie.
— O întrebare tradițională: ce planuri de viitor aveți?
— Doriți să întrebați dacă nu am de gând să plec? A fost o perioadă când am lucrat peste hotare, dar am rezistat jumătate de an și nu mai vreau. Nu e de mine. Mai bine să fiu cu familia, să văd cum cresc copiii. Planuri? Planurile se elaborează de dimineață până seara, de luni pe toată săptămâna, de pe data de întâi până la sfârșitul lunii. Politica? Consider că e incompatibilă cu cultura. Cultura e cultură. Am fost invitat, dar nu pot. Nici acest lucru nu e de mine. Am de gând să trăiesc, cu atât mai mult cu cât viața, cum am spus, e minunată, să lucrez, să mă bucur pentru toate fetele mele, să le iubesc.
