Conform datelor statistice în anul 2021 în raionul Ungheni au fost înregistrate șapte cazuri de suicid, iar în 8 luni ale lui 2022 s-au înregistrat 11 cazuri de suicid, cifră care e în creștere și care trebuie să ne pună în gardă.
La nivel mondial statistica arată că persoanele cu vârsta între 17 și 30 de ani sunt mai predispuse de a se sinucide. Și persoanelor în vârstă li se poate întâmpla așa ceva.
Mulți dintre noi ne-am întrebat care e poziția bisericii față de aceste cazuri. De ce nu se oficiază slujbe religioase la înmormântarea lor, cum intervine biserica ca să ajute persoanele, care au gânduri de suicid. La aceste întrebări ne-a răspuns parohul bisericii Sf. M. Mc. Gheorghe din orașul Cornești, Andrian Lupu.
Omul nu are viața de la sine, ci a primit-o de la Dumnezeu și este dator s-o prețuiască
Practic ce ține de sinucidere vinovați ne facem cu toții, adică toată comunitatea. Trebuie să existe o conlucrare între biserică și alte instituții abilitate de a interveni în prevenirea actelor de suicid, primăria, poliția, psihologi, școală etc. Atunci când toți cunosc cazul în detaliu ele pot fi monitorizate mai lesne și se poate de soluționat.
Că s-a ajuns la uciderea prin sinucidere au fost anumite motive, o viață tulburată, un atac psihologic continuu, o neînțelegere din partea celor din jur. În așa cazuri conducerea bisericii recomandă să se cerceteze care a fost motivul care a dus la sinucidere. Dacă persoana are un act medical prin care se confirmă că avea probleme de ordin psihologic, atunci se permite oficierea slujbei de înmormântare. Trebuie ca rudele victimei să meargă la parohul din localitate și să discute, apoi preotul pleacă la conducerea unde explică aceste circumstanțe și arhiereul binecuvântează și se oficiază slujba de înmormântare. Dacă persoana era sănătoasă, adică nu era la evidența unui medic specialist, dar nu a avut sprijinul celor din jur și a ajuns la fapta de sinucidere, desigur, Biserica conform canoanelor nu are dreptul să înmormânteze persoana dată, pentru că sinuciderea în sine e un păcat împotriva Duhului Sfânt, iar potrivit Noului Testament, omul nu are viața de la sine, ci a primit-o de la Dumnezeu și, ca un dar al lui Dumnezeu ce este, acesta este dator s-o prețuiască și, potrivit cu scopul ei, trebuie să o folosească. „Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem”.
Comunicarea este cheia
Trebuie să comunicăm cât mai des cu aceste persoane. Dacă parohul cunoaște despre un caz dificil și persoanele, care întâmpină anumite probleme, și nu frecventează biserica, atunci el va ține predici în care va scoate în evidență soluțiile și nicidecum nu va acuza sau judeca persoanele. El oferă sprijin și soluții, fiindcă răspunsuri la problemele cu care se confruntă le găsim în Sfânta Scriptură. Preotul nu duce cuvântul lui Dumnezeu numai în biserică, ci și în afara ei. Dacă comunitatea e mică și există probabilitatea foarte mare să-și cunoască foarte bine enoriașii, atunci el le va face vizite și va discuta cu ei. Alături de preot trebuie să fie și oamenii apropiați persoanei, care trece printr-o situație dificilă, și să discute în permanență cu aceștia. Țin minte că un monah a ajuns până acolo încât dorea să i se scrie pe cruce: „Singur printre cei ce erau cu el, a murit de indiferența celorlalți”. Deci trebuie să nu fim indiferenți, trebuie să fim iubitori, sensibili, să-l întrebăm pe celălalt cu smerenie iubitoare, direct și cu sinceritate: „Cum o duci?, Cum te descurci cu astea prin care treci?, Simți că îți vine să renunți?”. Nu trebuie să gândim că mai bine nu mă amestec în viața lui, pentru că indiferența este principala cauză a singurătății, care duce de multe ori la sinucidere.
Rugăciune de mângâiere pentru rude
Slujba de înmormântare nu se oficiază, dar cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, este o rânduială aparte, nu putem spune a înmormântării, dar pentru persoanele care au de suferit de pe urma actului de sinucidere, aici mă refer la rude și la membrii familiei, se face o rugăciune de mângâiere pentru aceștia, însă nu este pentru cel sinucigaș. Există unele mituri care spun că după șapte ani se permite de a face rânduiala prohodului, de a permite de a face rânduielile și pomenirile în Sfânta Liturghie – toate acestea sunt mituri. Sfânta Scriptură spune că nu se iartă o asemenea faptă nici în acest veac și nici în cel viitor, adică nu mai poți face nimic pentru mântuirea ta. Aceste acțiuni trebuie de adus la cunoștința conducerii bisericii.
Concluzie
Dumnezeu totdeauna îi dă posibilitatea omului să găsească o soluție la problemele sale. Dacă Dumnezeu nu mai vrea ca omul să iasă, atunci Dumnezeu însuși îi ia viața. Să nu oprim noi viața, fraților. Lăsați-o lui Dumnezeu că e mai înțelept decât noi, știe El mai bine. Știe ce poate fiecare dintre noi. Și de vreme Ce Dumnezeu prelungește viața înseamnă că putem să fim mai buni. Credeți-mă că Dumnezeu face tot posibilul să-l salveze pe om până în ultima secundă.
