Astăzi vorbim cu o femeie frumoasă, firavă, cosmeticiana Ana Golovco, care privește lumea cu ochii largi deschiși, uneori surprinsă sau entuziasmată.
— Ați decis să vă ocupați de frumusețea feminină pentru că dumneavoastră însăși sunteți frumoasă?
— Totul a început spontan. Am absolvit universitatea cu diplomă în sociologie, stam acasă cu copilul, deoarece este dificil pentru un tânăr specialist să-și găsească de lucru. Când băiețelul a împlinit doi ani, am decis să merg la cursuri speciale. De ce anume cosmetologie, nici nu pot spune. Această dorință a început să se maturizeze de pe la 16 ani, când făceam câte ceva pentru sora, mama, așa că am decis de ce să nu o fac profesional, iată că am absolvit cursurile. M-am gândit că, fiind tânăr specialist, nu aș putea găsi un loc de muncă, dar m-a ajutat mătușa mea, care a aflat că un cosmetolog avea nevoie de asistent. Eram foarte îngrijorată de faptul dacă mă descurc, de aceea prima lună a fost grea, am crezut că nu voi suporta, dar apoi totul a decurs așa cum trebuie. Au trecut 6 ani de atunci și astăzi nu mă mai văd în afara acestei profesii. Am absolvit multe cursuri, la fiecare șase luni mă strădui să-mi completez cunoștințele, mai ales că execut și machiaj, și depilare, și pulverizare de sprâncene, iată acum mă duc din nou la cursuri. Nu știu câte diplome am, nu le-am numărat.
— Să revenim la rădăcini. Anușca e din Pârlița?
— Da, de acolo. Părinții mei și mama soțului meu locuiesc acolo, iar tatăl lui nu mai este de 10 ani. M-am căsătorit imediat după clasa a XII-a. Andrei este prima și singura mea dragoste din clasa a X-a. Acum mă gândesc cum de s-a întâmplat așa cu noi, deși de obicei căsătoriile la vârsta de 18 ani nu sunt de succes. Dar iată că la noi e cu totul altceva, mie întotdeauna mi-a fost ușor cu dânsul. Nici măcar nu am fost la balul de absolvire, deoarece după două zile a avut loc nunta.
— Andrei al dumneavoastră, cred, este un bărbat de aur.
— Da, așa e soțul meu – deși se pare că nu se poate de vorbit despre asta pentru a nu deochea — e bun, răbdător. Nu, nu vreau să spun că el are nevoie de răbdare ca să fie cu mine, e răbdător în orice, fie că ar trebui să-i explice copilului cum să rezolve tema, fie să ia o decizie fără să se grăbească în anumite situații. Chiar și atunci când am decis să-mi deschid salonul, mie îmi era foarte frică, dar el permanent m-a susținut: nu-ți face griji, vei reuși, dacă nu vei reuși, vei merge la alt salon, însă tu vei reuși.
— Iar după școală măcar ați reușit să visați?
— Eu și soțul reușim să visăm împreună. Am mers la universitate la un an după nuntă, când soțul deja avea studii superioare. În timpul studiilor s-a născut Iaric al nostru, Iaroslav, eu am vrut să-mi iau concediu academic, dar, din nou, Andrei a spus că putem face față problemelor și singuri. Da, a fost greu, chiar dacă am studiat la secția fără frecvență, greutăți am întâlnit. De ce sociologie? Ca să spun sincer, aveam nevoie doar de o diplomă. Știți cum e acum? Te duci să te angajezi la serviciu, iar acolo se interesează nu de specialitate, ci de diploma de studii superioare. La facultatea de drept era necesar să studiez la secția cu frecvență, eu nu aș fi putut suporta faptul că Andrei e la Ungheni, iar eu – la Chișinău, nu aș fi fost în stare pur și simplu. Două luni pe an mi se părea o eternitate, pentru că ne-am obișnuit să fim mereu împreună. Suntem împreună de 15 ani, dar nu-mi pot imagina ca el să lucreze undeva în străinătate.
— Anușca este o femeie fericită, are un soț minunat, un fiu, o mămică este alături, iar cealaltă, deși lucrează cu tatăl în străinătate, întotdeauna sunt în suflet, puteți deja să fiți liniștită?
— Nu pot să fiu liniștită, întotdeauna îmi trebuie să merg undeva, nu pot sta pe loc. Acum mă gândesc, poate, să deschid niște cursuri, să lucrez nu numai pentru mine, ci și să împărtășesc ceva cu alții. După cum am spus, recent am absolvit cursurile de pulverizare a sprâncenelor.
— O, acum fetele nu vor mai semăna una cu alta. Dar de ce nu aveți astfel de sprâncene?
— Mulți se miră de ce nu fac nimic pentru mine, dar eu sunt o astfel de persoană care îmi place totul ce e mai natural. Deși salut dorința femeilor, fetelor de a fi mai frumoase decât sunt.
— Nu aveți dorința de a pleca?
— Există dorința de a merge să văd lumea, să mă odihnesc, de aceea în fiecare an ne străduim, dacă este posibil, să călătorim. Am fost deja în Grecia, Turcia, Austria, Italia. Ne urcăm în mașină și plecăm, nu-l lăsăm acasă niciodată pe fiu, deși există o astfel de oportunitate. Noi nici nu ne imaginăm să lăsăm copilul și să plecăm, doar atunci nu vom putea să ne odihnim în liniște.
— V-ați gândit vreodată ce este fericirea?
— Fericirea e atunci când ai mâini și picioare sănătoase, poți face ceva, ai familie, copii, iar alături – o persoană iubitoare, care întotdeauna te înțelege și te susține. Iată așa ca Andriușa al meu, deși are temperatură de 39, acum mă așteaptă în stradă.
