În fiecare an, pe 24 iunie, sărbătorim Ziua Universală a Iei – un simbol profund și o comoară a patrimoniului nostru cultural. Ia nu este doar o piesă de vestimentație, ci o poveste cusută cu suflet, un semn al demnității, al feminității și al legăturii cu rădăcinile. Ne-am propus să discutăm despre mânuirea acului cu Ana Colibă, o doamnă talentată din orașul Ungheni care se ocupă manual de ornamentarea iilor.
Începutul
Ana vine dintr-un mediu diferit de muncă, fiind frizeriță cu un stagiu de peste 20 de ani. „Nu știu de ce, dar mereu admiram portul dansatorilor și interpreților de muzică populară! Visam demult să-mi fac singură o ie, dar nu prea găseam timp”, mărturisește ea. Timpul i-a fost oferit într-un mod neașteptat: o fractură de gleznă a imobilizat-o la pat, dar i-a deschis poarta către pasiunea cusutului. A descoperit pe rețelele sociale grupuri de femei pasionate de ii autentice și a început cu un set comandat din România. „Emoțiile erau de nedescris, mă bucuram ca un copil!”, spune ea zâmbind. Prima ie a fost gata în cinci luni.
Despre proces, materiale și semne
Astăzi, are deja trei cămăși terminate și una în lucru. Le păstrează cu grijă, împăturite, spălate doar cu mâna, cu detergent delicat, pentru că sunt piese de suflet. Pânza, spune ea, trebuie să fie de calitate – in, cânepă sau combinație cu bumbac, țesută, de preferat, în condiții de casă. „Lucrezi un an la o cămașă, nu vrei să se piardă după două spălături”, recunoaște meșterița. Nu are o rutină specială pentru cusut, nu pornește o muzică anume, nici nu-și face ceai. Doar își pune în geantă pânza, ața, acul și foarfeca și coase când găsește un colț de lumină și liniște. Pentru ea, ia e mai mult decât o pasiune: „Pentru mine ia înseamnă…liniște sufletească, fericire și mândrie!”. Așa au început să apară în viața ei și oamenii potriviți – „cămașa cu altiță m-a ajutat să întâlnesc oameni minunați”, spune Ana.
Fiecare simbol pe care îl coase are un sens: suveica este femeia harnică, scărița arată dorința de evoluție, bobocul semnifică naștere și puritate: „La capitolul semne se poate discuta tare mult”. Iar pentru ea, o ie industrială, chiar dacă estetică, nu poate înlocui munca de mână. „O cămașă cusută manual cuprinde o mândrie, o emoție, o măiestrie. Dar una Made în China… ce poate transmite?”. Momentan, Ana lucrează la o cămașă care s-a cusut cu mulți ani în urmă prin satele de pe malul Prutului, însă cu toate acestea, ea ne-a mărturisit: „Din păcate nu avem în muzeu o cămașă ca fiind anume din Ungheni”.
Reacțiile oamenilor?
Ana ne-a destăinuit că oamenii care o văd în ii o privesc cu admirație – chiar dacă nu întotdeauna înțeleg poate câtă muncă e în spate. „Cine are ochi să vadă, apreciază mult lucrările mele, cine nu, nu vede. Dar când sunt îmbrăcată în cămașa mea cu altiță deseori simt privirile oamenilor!”, susține ea. Încă nu a cusut la comandă, dar doritori deja sunt mulți. Iar de fiecare dată când finalizează o ie, cea mai mare bucurie este că „mă pot apuca de una nouă!”, subliniază ea.
Ungheniul – pe cale să-și coase propria poveste
„Îmi place când întâlnesc doamne care prezintă interes pentru a coase propria cămașa. Și în viitorul apropiat în Ungheni se va deschide un cerc de cusut cămașa cu altiță”, anticipează Ana. În oraș, sunt puține femei care încă mai cos manual ii. „Personal nu cunosc alte doamne care se mai ocupă serios cu asta. Dar știu multe care și-ar dori să înceapă”. Speranța vine tot de la comunitate: „Când a preluat conducerea Palatului de Cultură dna Silvia Zagoreanu a dat viață unei inițiative de suflet – șezătoarea de coasere a iilor. În curând, această frumoasă tradiție va prinde din nou viață la Ungheni, adunând în jurul acului și pânzei femei pasionate de portul nostru strămoșesc. Stați aproape – urmează să coasem împreună identitate, rădăcini și frumusețe autentică”.
