În data de 2 iunie, cetăţenii italieni sărbătoresc ziua naţională a Italiei. Cunoscută sub numele de Ziua Republicii, evenimentul comemorează ziua în care, în anul 1946, a avut loc referendumul în urma căruia Italia a fost proclamată Republică. Ambasadoarea Italiei în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, a trimis cu această ocazie un mesaj de felicitare adresat conaționalilor, dar și „prietenilor moldoveni, transmite IPN.
„Sărbătoarea națională din acest an are loc într-un moment deosebit de dificil pentru țara noastră și pentru întreaga lume. Și măsurile de securitate necesare pe care urgența de sănătate ni le impune, împreună cu respectul pentru victimele pandemiei, nu ne permit să ne întâlnim, ca în fiecare an, și să sărbătorim nașterea Republicii noastre împreună într-o atmosferă festivă. Doresc, totuși, să va trimit cele mai sincere urări de bine, cu speranța că în această zi solemnă puteți fi în compania oamenilor pe care îi iubiți”, menționează Valeria Biagiotti.
Diplomata spune că astăzi gândurile sunt îndreptate, în primul rând, spre cei care au luptat cu acest virus în prima linie și spre familiile tuturor celor care au pierdut persoane dragi. Valeria Biagiotti a îndemnat să fie păstrat un moment de reculegere pentru cei care au pierdut lupta cu boala.
„Aniversarea Republicii coincide cu momentul în care Italia pășește spre reluarea activităților și redeschiderea teritoriului după restricțiile și sacrificiile din ultimele luni, datorită rezultatelor curajoase obținute în lupta împotriva pandemiei. Încă o dată am dovedit că suntem o țară măreață, care știe să găsească puterea și solidaritatea necesare în cele mai dificile momente ale istoriei sale”, a remarcat ambasadoarea Italiei în Republica Moldova.
„Așa cum apariția Republicii, în urmă cu 74 de ani, a fost vârful unei căi de eliberare a renașterii naționale după cel de-al Doilea Război Mondial, nu există nicio îndoială că poporul italian va putea depăși și dificultățile actuale. Chiar dacă circumstanțele ne impun să ne distanțăm, puteți fi sigur că Ambasada va rămâne întotdeauna alături de dumneavoastră”, a mai spus Valeria Biagiotti.
Adresându-se „prietenilor moldoveni”, diplomata a menționat că, odată ce acest moment dificil se va sfârși, relațiile excelente dintre Italia și Republica Moldova vor deveni și mai strânse, „datorită sacrificiului și efortului pe care îl depunem, pentru a depăși acest moment”.