Ieri comunist – azi democrat. Ieri liberal-democrat – azi social-democrat. Ieri ministru – azi şef de vamă. Ieri veterinar – azi ministru. Ieri inginer – azi psihiatru. Şi tot aşa aproape 25 de ani, iar până atunci – încă vreo 70. Chiar dacă majoritatea absolută a celor care se află la guvernare s-a dezis de trecut, principiul bolşevicilor – orice bucătăreasă poate să conducă cu statul – rămâne a fi regula de “aur” a actualei clase politice. Păi, priviți şi observați starea reală a lucrurilor: în fond la toate funcțiile de conducere sunt promovate unele şi aceleaşi fețe, pe care le-am mai întâlnit nu o dată, numai că măştile pe care le îmbracă sunt diferite.