Această tânără interesantă pare foarte serioasă și închisă în sine până când începi a vorbi cu ea. Faceți cunoștință cu Aliona Manciu, șefa Serviciului de asistență metodologică al Bibliotecii Publice Raionale „Dimitrie Cantemir” Ungheni.
— Am venit aici, la bibliotecă, în 2008, pe 8 august, la invitația directoarei de atunci a bibliotecii, Victoria Bernic. Mi s-a spus că este multă muncă și, într-o lună, am scris trei cereri de concediere, mi s-a părut că nu voi face față.
— Dintr-o parte pare așa: cititorul a venit și i-ai dat cartea, nu a venit – stai și aștepți.
— M-am gândit și eu așa când m-am angajat, apoi mi s-a spus că voi fi responsabilă de scrierea proiectelor, iar eu habar nu aveam despre ce este vorba, credeam că nu este nimic complicat, deși chiar și numele bibliotecii îmi părea lung și încâlcit. Când scriam cerere, directoarea îmi zicea că mă voi obișnui, mă voi adapta. Desigur, a fost dificil, pentru că totul era nou pentru mine, veneam din pedagogie. Am absolvit Colegiul pedagogic din Călărași, Universitatea Pedagogică Tiraspol, iar masterul l-am făcut la Universitatea „Ion Creangă”.
— De unde sunteți?
— M-am născut în Măcărești, dar locuiesc în Ungheni. Când învățam la universitate, am lucrat la grădiniță și școală, pentru că așa erau vremurile și aveam dificultăți financiare. Închipuiți-vă cum mi-a fost la noul loc de muncă, dacă deviza mea este să fiu un exemplu pentru ceilalți, ca ei să mă privească și să dorească să fie ca mine. Mulți iau exemplul eroilor din cărți, iar pentru mine, fosta directoare a bibliotecii a fost un astfel de exemplu. Același exemplu, dar în viața de familie, mi-a fost o verișoară.
— Unde l-ați întâlnit pe viitorul soț-primar?
— Am făcut practica, în anul III, la tabăra de copii din Măcărești, da, a fost o astfel de tabără. Serile, acolo se adunau tineri, veneam și noi, educatorii tineri, așa am făcut cunoștință. Ne-am întâlnit timp de 7 ani, în al patrulea an de universitate ne-am căsătorit.
— Probabil, v-a plăcut nu numai pentru că este înalt și interesant?
— Este la fel de energic ca mine. Nu tace, dacă eu spun ceva, dacă a spus el, eu îi răspund. Ne completăm reciproc, avem aceleași gânduri și gusturi. Dacă îmi place mie ceva, nu va trebui să fie convins, deoarece știu că și lui îi va plăcea.
— Cu altul v-ați fi plictisit?
— Mă plictisesc repede de pasivitate și de inacțiune, așa că sunt mereu în căutarea unei activități, vreau să îi ajut pe toți. Încerc să mă pun în locul lor. Dacă sunt cu mașina, de exemplu, și văd un copil pe marginea drumului, îl iau neapărat, fiindcă mă gândesc că ar putea fi copilul meu în locul lui. Deși băiatul meu studiază deja la Iași în al doilea an la Colegiul „Garabet Ibrăileanu”. M-am convins de nenumărate ori că totul revine ca un bumerang, așa că încerc să fac bine.
— V-ați gândit mult timp ca soțul să participe la alegeri?
— Ne-am gândit mult timp, am cântărit, la alegerile trecute am considerat că încă nu este pregătit. Dar acum sătenii l-au convins să candideze. Înainte de alegeri, foarte mulți oameni sunau și întrebau unde este Sergiu, el trebuie să candideze, ei îl vor susține.
— S-a afirmat datorită asociației?
— Da, el este liderul AO „Frăsi-nești”, dar încă înainte de aceasta se ocupa voluntar de inițiative civice. El este un bun gospodar și și-a dorit cu adevărat ca fiul nostru, mergând pe drum, să poată spune că tatăl său a făcut acest lucru. Soțul meu știe să organizeze foarte bine oamenii, au colectat fonduri și au rezolvat unele probleme, ceea ce este vizibil. Apoi și-a creat propria asociație, astfel e mult mai ușor să facă lucrurile necesare.
— Iar dumneavoastră?
— La o săptămână după ce am început să lucrez, am plecat la un seminar de o săptămână la Piatra Neamț, organizat de Fundația Soros. Cred că de aici am început să mă dezvolt profesional, în ceea ce privește planificarea strategică. Apoi a început proiectul Novateca, am devenit coordonator regional pentru două raioane și acest lucru a facilitat foarte mult dezvoltarea mea, deoarece mereu se organizau anumite concursuri la care noi urma să participăm, trebuia să țin pasul. Nu regret nici o clipă că lucrez în bibliotecă.
— Credeți că v-ați regăsit aici?
— Acest lucru este în concordanță cu profesia mea de pedagog, pentru că am misiunea de a învăța adulții. În ceea ce privește tehnologia pedagogică, am aprecieri bune la nivel republican și mi se spune că mă descurc bine în acest sens. Referitor la biblioteconomie, studiez în permanență. Eu sunt o persoană responsabilă și duc la sfârșit orice lucru început. Până nu văd rezultatul, nu mă liniștesc. Cu atât mai mult cu cât orice problemă are propria soluție.
