Astăzi vom avea o întâlnire cu secretarul Consiliului local al comunei Cioropcani, Alexei Ghebos, care și-a apărat în instanța de judecată dreptul de a ocupa această funcție.
— Familia Ghebos în sat este respectată…
— Tatăl meu a lucrat în școală până la vârsta de 75 de ani, a predat chimia și biologia. De asemenea, a fost președinte al sovietului sătesc — acum se spune primar — din 1977 până în 1978. Atunci satul Cioropcanii vechi s-a unit cu Cioropcanii Noi, acum unii oameni își amintesc că acest lucru a fost făcut printr-o trăsătură de peniță.
— Nu v-a fost ușor să purtați acest nume.
— Da, noi — eu, fratele și sora — trebuia să fim exemplu, un etalon pentru alți copii, pentru că mama era și ea pedagog. Mi-ar fi fost rușine dacă s-ar fi spus că iată, e fiu de profesori, dar învață rău.
— După școală ce a urmat?
— Eu, fiind cel mai mic din familie, a trebuit să rămân lângă parintii mei. Și dacă sora a mers pe urmele părinților, fratele a studiat ingineria, iar eu m-am dus la Institutul Agricol, am devenit medic veterinar și câțiva ani am lucrat pe specialitate. Au fost vremuri grele, nu am primit salariu un an întreg, ni se dau produse alimentare. Aveam nevoie de bani, de haine, de alte lucruri și eu, ca mulți alții, am plecat să muncesc la Moscova, am trăit prin subsoluri, mâncam ce nimeream.
— Aveați familie la acel moment?
— Nu, m-am căsătorit în 2002 cu o fată din Cioropcani… S-au născut doi băieți, iar 11 ani mai târziu, ne-am despărțit — soția a dorit o viață frumoasă, copiii au rămas cu mine, cel mai mare a absolvit clasa a VIII-a, cel mic — a VII-a, învață la liceul „Mihai Eminescu”. Am construit o casă în Zagarancea, iar acum, vara, locuim în casa părinților. Tata? Unde mă duc eu, acolo merge și el.
— Voi, patru bărbați, locuiți singuri?
— Avem mașină de spălat automat. Restul, facem ceea ce reușim… Nu vremurile grele distrug familiile, ci goana după viața frumoasă. Au fost vremuri și mai grele, dar oamenii erau responsabili și devotați. Acum văd că cineva a plecat peste hotare și se duc și ei. Nu se gândesc cum va afecta acest lucru familia, copiii, va dăuna sănătății.
— Cum ați ajuns la primărie?
— La întoarcere acasă, mi-am cumpărat mașină. Fostul primar m-a rugat odată să-l duc la Sculeni, pe drum am început a vorbi, iar el m-a invitat. Atunci tocmai începea programul «Pământ», oamenii se adunaseră la primărie și cereau pământ…
— …care acum, probabil, stă îmburuienit.
— De vreo doi ani avem concurență. Au venit niște băieți tineri, doi frati, unul dintre ei a absolvit Universitatea Agrară, celălalt — Academia de Studii Economice — și lucrează pământul, l-au luat în arendă și pe cel care nu era îngrijit. Nu le-a fost ușor, au început cu un tractor, iar acum sunt bravo, au 4.
— Astfel de exemple dau speranță că satul va supraviețui. Dar să revemim la primărie.
— Din mai 1999, am început să lucrez acolo ca inginer cadastral, când era nevoie, îl înlocuiam pe secretarul consiliului, pe contabil. În 2016 am luat parte la concursul pentru ocuparea funcției de secretar al Consiliului local, am câștigat între 5 candidați, dar consilierii nu au aprobat candidatura mea. De ce? Din consiliu fac parte 6 partide, fiecare cu propriile sale interese, dorința de a pune la pământ activitatea primăriei pentru a câștiga următoarele alegeri. Într-un cuvânt, fie din motive politice, fie din motive etnice, nu s-a votat. Am depus cerere la instanța de judecată care a respins-o, apoi am depus cerere la Curtea de Apel Bălți, care a anulat decizia instanței noastre și a decis în favoarea mea. Consilierii au apelat la Curtea Supremă de Justiție pentru a contesta această decizie, însă cererea lor a fost respinsă. Sunt foarte recunoscător avocatului meu care a dat dovadă de multă competență.
— Ce v-a făcut să vă includeți în această luptă?
— Regret că în instanțele de judecată cazurile se soluționează în felul acesta, 3-4 luni trebuia să aștept ședința următoare. Sunt satisfăcut de faptul că mulți săteni m-au susținut: hai, ziceau ei, dovedește-le, mergi până la capăt. Eu îmi cunosc posibilitățile, pot și știu bine lucrul. Cu toate acestea, la un moment dat am vrut să mă mut în Ungheni, dar m-am gândit că astfel mi-aș recunoaște înfrângerea. Cioropcaniul îmi place foarte mult – aici totul îmi este drag, cunosc oamenii, problemele lor, de aceea deocamdată nu vreau în altă parte, dar și tata cu toată inima e în satul natal.
— Și viața personală? Sunteți un mire de invidiat.
— Deocamdată circum-stanțele nu permit.