Pentru cei, care ajung în anumite împrejurări la funcții înalte de stat, competența, modestia și curajul pe termen lung depind de educația, de tradițiile lor din familie, cât și de cei din jur, ceea ce ne-a demonstrat întemeietorul României Moderne – Alexandru Ioan Cuza. „Acest om, astfel închegat de fire din tainele eredității, era să urce pe tronul Țărilor Române în momentul cel mai critic al vieții lor, scria marele istoric A. D. Xenopol.
La Bârlad s-a născut Alexandru Ioan Cuza, la 20 martie 1820. În privința acestei date există un document inedit la Arhivele Statului din Iași care atestă o cerere de pașaport din 16 mai 1854, scrisă de Alexandru Ioan Cuza.
E necesar să arătăm că aici și-a îndeplinit funcția de ispravnic de Tutova spătarul Ioan Cuza, tatăl lui Al. I. Cuza, între anii 1819-1820. Spătarul pe atunci, Ioan Cuza, provenea dintr-o familie în care erau reprezentate mai toate păturile sociale ale Moldovei, dar din care făceau parte și strămoși de os domnesc, precum Simion Movilă (1606-1612), M. Baranovschi (1626-1629). Alexandru Ioan Cuza avea temeiuri să nu se considere un produs al întregii societăți moldovene în măsura în care înțelegem prin aceasta strict arborele genealogic. Din alte puncte de vedere însă familia, școala, prieteniile ce și le face, atmosfera politică din Țările Române, mai ales după Revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821), redeșteptarea simțămintelor naționale, politice și civice ilustrează într-o măsură destul de exactă societate moldovenească și epoca înnoitoare din cele două principate. Dacă din familie Alexandru Ioan Cuza a moștenit energia și dorința de a se remarca școala și prieteniile din tinerețe au contribuit în măsură hotărâtoare la canalizarea acestora spre interesul general al societății românești, al românilor din toate provinciile lor istorice.
Având o pregătire destul de temeinică, în 1835 absolvind examenele de litere la Sorbona, Alexandru Ioan Cuza obține în mod strălucit diploma de bacalaureat cu nr. 6287. De asemenea, la Paris obține și calitatea de membru al societății economiștilor europeni. După întreruperea studiilor de drept la Paris, Alexandru Ioan Cuza a avut șansa de a audia cursul de legi, ținut de Cristian Flechtenmac Her, jurist eminent, adus de la Viena la Academia Mihăileană din Iași.
Demisionând din armată în anul 1842 îl întâlnim pe Alexandru Ioan Cuza în funcția de președinte al Judecătoriei Covurlui, la numai 22 de ani călcând pe urmele tatălui său Ioan Cuza, care la 23 de ani fusese ispravnic în același ținut. Datorită destoiniciei și competenței deosebite vel logofătul Ștefan Catargiu ministrul Dreptății într-un raport din 27 octombrie 1843 către domnitorul Mihail Sturza, îl propune pe pe Alexandru Ioan Cuza la avansare.
La 30 aprilie 1844 tânărul judecător se căsătorește cu Elena Rosetti, fiica Ecaterinei Rosetti născută Sturza și a lui Iordache Rosetti, boier în îndeletnicire de moșie.
Anul 1846 în toiul unor mișcări sociale ce aveau loc în Moldova Alexandru Ioan Cuza și nu numai se întâlnea cu așa intelectuali ca: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Scarlat Vârnav. Colabora și cu cei din Țara Românească: Nicolae Bălcescu, Costachiță Filipescu, Dimitrie Chipa ș.a. Pentru a realiza platforma comună de acțiune în Principate, Parisul era un loc mai potrivit, întrucât acolo și muntenii și moldovenii scăpau de sub supravegherea autorităților din țară. Pe de altă parte, fruntașii revoluționari din amândouă țări căutau să-și asigure sprijinul și simpatia Franței pentru cauza românească.
În 1845 la Paris se înființase Societatea Studenților Români, în cadrul căreia se considera că sosise momentul pentru a se preciza programul revoluționar, căile de realizare, precum și crearea platformei comune de acțiune a cărei participant a fost și Alexandru Ioan Cuza.
Conform hotărârilor de la Paris, în martie 1848, Cuza și alți fruntași se aflau la Iași pentru a duce la îndeplinirea obiectivelor stabilite. Vederile lui Alexandru Ioan Cuza erau desigur cunoscute de autorități de aceea a fost trecut pe lista celor „foarte periculoși” în număr de 13 , ce urmau să fie aduși la Galați, îmbarcați pe vapor și dirijați spre Constantinopol.
Vremurile erau grele pentru români. La 21 martie 1848 se dăduse declarația nobilimii maghiare din Transilvania, prin care se pretindea alipirea Principatului Transilvania la regatul Ungariei. Reacția românilor nu a întârziat. Alexandru Ioan Cuza îi însoți pe fruntașii ardeleni la Sibiu (26.04.-8.05.1848), unde a avut loc conferința conducătorilor burgheziei și țărănimii române, unde s-a adoptat un proiect de program al națiunii române. De asemenea, Alexandru Ioan Cuza a participat la manifestările Marii Adunări Naționale de la Blaj la care au participat 40 de mii de oameni, îndeosebi țărani.
Alexandru Ioan Cuza va ajunge la Cernăuți, unde a luat parte energic la activitățile Comitetului Revoluționar Moldovenesc, creat de revoluționarii exilați. În scrisorile fruntașilor de la București și Cernăuți se conturează ideea unirii.
Am menționat câteva dintre evenimentele importante din primăvara anului 1848 la care Cuza a fost participant activ, pentru a ne da seama că pregătirea viitorului șef de stat s-a făcut temeinic, în cunoașterea profundă a problemelor românilor de pe întregul teritoriu locuit de ei. Putem deci sublinia că Alexandru Ioan Cuza s-a format și s-a pătruns de ideologia pașoptistă.
Examenele de maturitate administrativă, ca exemplu, președintele Judecătoriei Covurlui, director de Departament la Iași, Alexandru Ioan Cuza le-a trecut, cum s-ar spune cu brio. De aici încolo va ocupa numai funcții de bază și va fi permanent în atenția opiniei publice. Ziarele vor scrie acestea despre probatatea măsurilor luate de Cuza în folosul celor mulți.
La 18 mai 1852, printr-un decret al domnitorului Grigore Al. Ghica, Alexandru Ioan Cuza a fost înaintat la rangul de vornic pentru merite deosebite atât ca cetățean, cât și ca slujbaș al statului. După o perioadă același domnitor emite un decret la 07 iunie 1856, prin care Alexandru Ioan Cuza era numit pârcălab al ținutului Covurlui. În cazul dat se recunoștea pe de o parte meritele incontestabile remarcate în administrație, dar mai presus de toate era investirea lor în realitatea țării. Învestit ca pârcălab, Alexandru Ioan Cuza va activa energic în vederea îngrădirii samavolniciilor reprezentanților celor două puteri ocupante Imperiul Otoman și cel Habsburgic. Erau acte de vizibilă autonomie ale administrației locale. Reintrând în armată, Alexandru Ioan Cuza, într-un scurt interval de timp, este avansat de la gradul de sublocotenent la cel de maior. În martie 1857, candidând la caimăcămie (rang de locțiitor al domnitorului) alături de Vasile Sturza și Costin Catargiu, viitorul domnitor a fost remarcat de Victor Place, consulul francez la Iași ca unul dintre cei mai excelenți.
Concomitent cu funcțiile administrative Alexandru Ioan cuza strângea legăturile cu cercul unionist și acționa în conformitate cu idealul acestora. Chiar numirea sa în calitate de pârcălab o acceptase numai după ce se sfătuise în prealabil cu prietenii săi, vizând înfăptuirea unor acțiuni politice și îmbinându-le cu legalitatea formală.
Alegerile noi pentru Adunările Ad-Hoc (adunări consultative) consfințeau succesele unioniștilor la Galați, Alexandru Ioan Cuza, obținuse 266 de voturi, iar Costache Negri-265, de asemenea și alți unioniști. O dată cu deschiderea oficială a Adunării Ad-Hoc din Moldova Alexandru Ioan Cuza participă activ la dezbaterea problemelor de maximă importanță îndeosebi problema agrară.
La 20.08.1858 prin înaltul ordin cu număr 60 pentru oastea Principatului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza era avansat la gradul de colonel, apoi deveni ajutorul hatmanului Miliției Moldovei. Alexandru Ioan Cuza se distingea ca un ministru activ, plin de inițiativă și cu un scop bine definit.
Aflându-se în fața perspectivei Unirii, partizanii ei căutau soluțiile adecvate, una din ele era alegerea unui domn.
Soarta se determină la 3 ianuarie 1859, când partida națională independentă întrunindu-se în ședință pentru alegerea candidatului la domnie s-au îndatorat pe onor să susțină la Adunare prin vot deschis alegerea cu majoritatea absolută la domnia Moldovei pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Ca urmare, la 5 ianuarie 1859 la Iași în sala Elephant practic Alexandru Ioan Cuza devine domnitor prin depunerea jurământului în fața Adunării și a Mitropoliei. Mulțimea, cu instinctul ei simțea că alegerea lui constituie un eveniment de extraordinară însemnătate și în consecință se comportă la înălțime, serbând timp de 4 zile acest eveniment.
În Țara Românească evenimentele se succedau nu mai puțin febril ca în Moldova, cu unele deosebiri, cu preponderență a conservatorilor. Cu toate acestea, la ședința partidei naționale din noaptea 23 spre 24 ianuarie 1859 într-o sală a hotelului „Concordia” Dimitrie Chipa propune alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza. Vestea alegerii lui Cuza ca domn și al Țării Românești a provocat la București aceeași atmosferă sărbătorească ca și la Iași.
Întâmpinat la București cu toate onorurile și de un alai numeros (aproximativ 100 mii de oameni), în fața marilor personalități române alesul națiunii dădu glas unei proclamații emoționante în care amintea de năzuința istorică a lui Mihai Viteazul, de marile fapte ale lui Ștefan cel Marе, dorindu-și de a fi demn continuator al strădaniilor strămoșești de înălțare a poporului român.
Raportați la ziua de astăzi putem constata că într-o republică, unde a bântuit jumătate de secol comunismul colhoznic și fără o intelectualitate veritabilă nu poți construi un stat de drept, dar nici crește și forma personalități. Dacă lipsește intelectualitatea respectivă lipsește în consecință elita politică a societății. Principiile de administrare și guvernare în Republica Moldova sunt cu totul altele de cele descrise mai sus. Peste noapte apar miniștri, prim-miniștri fără ca populația să cunoască pentru ce merite au fost înaintați (servilismul și averea sunt de bază). În final noi suntem acei care suportăm gravitatea problemelor cu care ne confruntăm zilnic. Dar cu părere de rău nimic nu învățăm din lecțiile istorice. Până când vom rămâne repetenți?
