De această dată nenorocirea s-a întâmplat în satul Măcărești. Victima, un bărbat în vârstă de 58 de ani, potrivit informației remise de către Direcția Situații Excepționale Ungheni, s-ar fi dus în seara zilei de 1 iulie după vaca priponită pe malul gârlei de acumulare cu suprafața apei de 2 ha din preajma râului Prut. Dorind să se răcorească acesta a intrat în apă și nu a mai fost văzut. Salvatorii au fost alertați aproximativ la ora 20.10, conform apelului efectuat la 112. Din cauza orei târzii cadavrul victimei nu a fost scos din apă în acea seară, dar a doua zi.
Reamintim cititorilor că de la începutul sezonului estival în raionul Ungheni salvatorii au intervenit la 3 cazuri de înec – unul în satul Bulhac (comuna Cioropcani), iar al doilea în satul Grăseni (comuna Todirești) și al treilea la Măcărești.
Aceștia atenționează oamenii să fie cât mai precauți, atunci când aleg să se scalde.