Cinci autospeciale cu ajutor umanitar, oferit de Guvernul Poloniei, a ajuns ieri, 26 iunie, în Republica Moldova. Este vorba despre echipament medical – măști de protecție, mănuși, viziere, combinezoane de protecție și dezinfectanți – în valoare totală de circa 121 de mii de euro. Donația a fost întâmpinată la Spitalul Clinic Republican „T. Moșneaga”, transmite IPN.
În cadrul evenimentului, Andrei Uncuța, director interimar al SCR, a declarat că acest ajutor umanitar este constituit din materiale extrem de importante în lupta cu COVID-19. Acesta vin pentru să consolideze și să faciliteze activitățile medicale. De asemenea, reprezintă un suport important pentru pacienți. Directorul instituției a mulțumit Guvernul Poloniei și Uniunii Europene pentru solidaritate și prietenie.
Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a menționat că este vorba despre un eveniment de solidarite, care vine cu o contribuție pentru sistemul medical, pentru actul medical. Potrivit ministrei, echipamentele de protecție, soluțiile dezinfectante sunt o verigă esențială în măsurile de protecție a personalului medical, dar nu în ultimul rând în realizarea actului medical și în protecția pacienților și nu doar cei cu COVID-19.
„Îmi exprim gratitudinea pentru suportul care este oferit din partea poporului polonez. Și acesta nu este primul lot acordat pe parcursul pandemiei. Am simțit un suport substanțial și am avut acest suport din partea poporului polonez. Și ne exprimăm gratitudinea pentru această solidarite. Vreau să aduc mulțumiri și Uniunii Europene pentru că este un partener cheie al Republicii Moldova”, a notat ministra.
Oleg Țulea, ministrul afacerilor externe și integrării europene, a spus că acest suport reprezintă un rezultat a solidarității europene. Și acest gest vine într-o perioadă dificilă, într-o criză provocată de pandemie. În opinia sa, acest gest demonstrează încă o dată că Polonia este un partener de încredere și, ori de câte ori a existat nevoie, statul polonez a intervenit rapid. „Între Republica Moldova și Polonia există relații istorice de cooperare și de prietenie, Polonia fiind un susținător aprig al parcursului european al Republicii Moldova și al agendei de reforme”, a menționat Oleg Țulea.
Șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a spus că acest eveniment amintește despre solidaritate, care este un principiu pe care se bazează Uniunea Europeană și cooperarea europeană. UE aduce acest principiu și în parteneriatul cu prietenii săi, printre care este și Republica Moldova. „Vreau să exprima gratitudine Poloniei, care a adus și această parte a asistenței și care a fost între cele mai active state membre UE în susținerea acordată pentru Republica Moldova. UE și statele membre au arătat de multe ori susținerea pentru Republica Moldova, inclusiv și pe timpul acestei crize”, a declarat oficialul.
Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk, a menționat că astăzi are loc este un eveniment important, fiind o dovadă vie a faptului că cooperarea moldo-poloneză este una adevărată, cu un conținut adevărat și cu ajutorul căruia, împreună, pot fi făcute multe lucruri. Potrivit diplomatului, este o dovadă a faptului că sinergia este un lucru care poate permite să mergem înainte. „Putem spune că am reușit să facem un lucru frumos, țările membre UE și PaE – ceea ce vedem azi este o sinergie, a tuturor. În primul rând dorința statului polonez de a veni în aceste clipe grele cu un ajutor pentru țările Parteneriatului Estic, care au un viitor european și pot realiza acest destin european”, a notat ambasadorul.
Ajutorul umanitar acordat de Guvernul Poloniei conține 30 de mii de măști de protecție, 4 800 de ecrane de protecție, 22 de mii de litri de dezinfectant etc, lucruri care urmează să fie distribuite mai multor unități medicale din Republica Moldova. Sprijinul a fost acordat prin intermediul Mecanismului Uniunii Europene de Protecție Civilă.