Pentru cei care spun că nici în alte țări nu umblă câinii cu covrigi în coadă, țin să-i contrazic. Și asta după ce aflu că medicii din Canada, cărora guvernul le-a majorat salariile, protestează. Și știți de ce? Findcă oamenii aceștia, care salvează vieţi, susțin că nu merită aceste măriri şi guvernul mai bine şi-ar îndrepta fondurile spre subordonaţii lor – asistentele, infirmierele şi restul personalului care îi ajută pe ei.
Stau şi mă întreb acum: oare în ţara noastră nu se simte nimeni ca un medic din Canada? Și nu mă refer aici la medicii care trăiesc ceva mai bine din şpăgi, fiindcă salariul este unul mai mult decât mizer pentru munca pe care o depun, ci la mai marii din conducere, cu salarii cum o asistentă care are în grijă sute de bătrâni şi bolnavi, nici măcar nu îndrăzneşte să viseze. Ei merită? Merită pentru că îşi ajută poporul să ajungă la sapă de lemn. Merită pentru că se întrunesc să ia niște decizi care lucrează mai mult împotriva oamenilor, decât pentru oameni. Merită pentru că nu ar fi corupţi, nu ar avea dosare şi îşi pun seara capul liniştiţi pe pernă ştiind că niciodată nu li se vor termina banii din conturi. Pentru că tot ceea ce e legat de bunul-simţ li s-a terminat demult.
Iată din ce motiv tot pe mai mulți moldoveni îi auzi spunând că ei nu văd un trai decent decât după granițele țării, căci aici totul se duce de râpă. Astfel de gesturi ca ale medicilor din Canada le privim cu mândrie în suflet, dar și cu regret pentru că oamenii noștri nu ar fi niciodată ca ai lor. Pe când ei se gândesc la semenii lor, semenii noștri se gândesc cum să facă să îşi mai pună încă puţin la salariul deja exagerat comparativ cu munca pe care o depun. Oare s-au gândit vreodată la condiţiile mizere în care stau mii de pacienţi şi așteaptă să fie trataţi, uneori doar dacă mai bagă câteva sute de lei în buzunarul cui trebuie? Şi acesta e doar un caz minimalist din acest întreg sistem bolnav, în care un sărac ia de la alt sărac, formându-se astfel un cerc vicios, din care se pare că nu mai găsim nicicum o cale de scăpare.
Exemple de urmat ar mai fi, rămâne să vedem când ne vom decide să ne decidem. Până atunci, vrem şi noi o ţară ca afară, doar că mai trebuie să ne gândim puţin ce înseamnă asta, aşa măcar încă vreo 100 de ani.
