Adriana-Adela Cepoi, originară din Pârlița Ungheniului, a fost interlocutoarea mea acum 5 ani la rubrica Tête-à-tête. Era una dintre elevele care a dat examenul de bacalaureat în perioada pandemiei de COVID-19. În 2025 am „reîntâlnit-o” pe Adriana-Adela pe rețelele sociale și am aflat că este organizatoarea unui festival de dans internațional, că este fondatoarea Advers Dance. Am discut cu ea despre Grand Prix International (e numele festivalului), despre provocările și satisfacțiile organizării unui asemenea eveniment, despre cât de mult înseamnă pentru ea dansul despre cum a început totul,, despre puterea educației non-formale și despre lecțiile învățate din mișcare.
— Adriana-Adela, în 2020 îmi spuneai că dansul era pentru tine o salvare și o pasiune. Azi organizezi un festival internațional de dans. Ce drum te-a adus aici?
— În 2020, dansul era pentru mine un loc special, unde puteam să-mi dau frâu liber emoțiilor. Am încercat să mă regăsesc și în alte domenii, dar dansul a rămas spațiul meu sigur. Cu timpul, a luat amploare și a devenit ocupația mea de bază. Astăzi, prin Advers Dance și Grand Prix International – festival pe care îl organizez împreună cu Paradis Dance și Ionuț Antonciuc – simt că arta are puterea de a uni comunități, de a oferi șanse copiilor și de a crea emoție. Festivalul este pentru mine o formă de recunoștință față de ceea ce mi-a oferit dansul și, în același timp, o invitație pentru ceilalți de a descoperi în dans o cale spre sine și spre lume.
— Când ai simțit pentru prima dată că dansul poate deveni mai mult decât un hobby?
— Nu pot spune că totul a fost evident de la început. Când îmi place ceva, mă dedic cu totul, și așa am procedat și cu fiecare hobby pe care l-am avut. La un moment dat, am avut norocul să fiu înconjurată de oameni care au văzut ceva în mine, au avut încredere și m-au încurajat să visez mai departe. Printre acești oameni sunt profesorul meu de dans, Ionuț Antonciuc, președinta Asociației „Lotus” din Iași, Ligia Cosoi, și managera Academiei Jr, Alina Cosoi, în cadrul căreia am predat pentru prima dată. Bineînțeles, și părinții mei, chiar dacă nu lucrează în domenii artistice, m-au susținut mereu, fără să-mi taie aripile.
— Cum s-a schimbat viziunea ta asupra artei și dansului în acești cinci ani?
— Am simțit că dansul poate fi mai mult decât un hobby datorită tuturor acestor oameni minunați care au crezut în mine și în ceea ce pot oferi acestui domeniu.
— Ce înseamnă pentru tine să organizezi un festival internațional de dans în Iași? Ce impact îți dorești să aibă asupra participanților și publicului?
— Pe parcursul ultimilor cinci ani, am realizat că dansul, ca oricare alt sport, înseamnă disciplină, muncă și rezistență.
— Ce provocări ai întâlnit în organizarea acestui eveniment? Ce ai învățat despre oameni și despre tine în acest proces?
— A organiza un festival de dans nu este ușor. Împreună cu colaboratorii mei ne-am propus să creăm o conexiune între cât mai multe orașe din România și Republica Moldova, aici, la Iași. Pentru mine, organizarea unui astfel de eveniment înseamnă relaționare și empatie cu toți cei implicați. Ne dorim să atragem o gamă largă de participanți – de la copii talentați, la tineri avansați și profesioniști, din România și de peste hotare. Avem concurenți în diverse stiluri: street dance, dans sportiv, modern, hip-hop – orice formă în care mișcarea exprimă suflet. Îmi doresc ca fiecare comunitate – indiferent dacă vine din medii defavorizate sau nu – să aibă acces la scenă, la feedback profesionist și vizibilitate.
— Festivalul poartă și o amprentă personală? Reflectă cumva valorile tale din adolescență – verticalitate, perseverență, autenticitate?
— Am învățat că munca invizibilă este cea care susține evenimentele mari. Am învățat să negociez, să coordonez echipe, să accept eșecuri, să nu mă las doborâtă de ele și să nu pierd sensul a ceea ce am început. Am descoperit că oamenii pot fi parteneri extraordinari atunci când se simt respectați și ascultați, dar și că uneori trebuie să merg mai departe chiar și fără validare imediată. Despre mine, am înțeles că pot duce mai mult decât credeam. Nu sunt doar dansatoare, ci și organizatoare, mediatoare.
— Spuneai atunci că ți-ai dori să fii de folos oamenilor și că educația trebuie adaptată fiecărui copil. Azi, ai contribuit la educația prin artă. Ce ai schimba acum în sistemul educațional?
— Da, festivalul Grand Prix International este o prelungire a parcursului meu personal și o oglindă a valorilor în care cred. Fiecare ediție e o poveste în sine, iar cu fiecare an încercăm să o facem mai mare, mai complexă, mai plină de sens.
— Îți mai dorești să te implici în jurnalism sau alt domeniu care implică voce civică, cum spuneai în 2020?
— Aș vrea ca în societate să lăsăm loc pentru artă, nu doar ca disciplină, ci ca formă de exprimare. Dansul m-a învățat că nu toți copiii gândesc în cuvinte. Unii gândesc în mișcare, în ritm, în emoții corporale. Nu toți trebuie să fie olimpici, dar toți pot fi extraordinari dacă le oferim contextul potrivit. Da, am ales dansul ca formă de voce civică. Prin proiectele mele încerc să vorbesc despre incluziune și despre importanța educației nonformale. Nu scriu articole, dar încerc să construiesc o realitate în care să ne simțim bine. Asta, poate, e o formă de jurnalism.
— Ai menționat atunci câteva persoane care te inspirau. Ce persoane te-au marcat și ți-au influențat traseul în acești cinci ani?
— Mă inspiră oamenii cu caracter puternic, corecți, empatici, care caută să aducă un plus de valoare lumii în fiecare zi. Soarta a făcut să fiu înconjurată de astfel de oameni – colaboratori, cadre didactice, elevi, părinți.
— Ai devenit tu însăți un model pentru alții. Cum te raportezi la acest rol și responsabilitate?
— Le spun adesea elevilor mei că și eu am zile în care mă îndoiesc, dar aleg mereu să continui. Iar acel sentiment aparte care se naște în mine atunci când aud de la copii: „Vreau să fiu și eu doamna de dans când voi fi mare” sau „ești balerina cappucina”, expresie spusă cu tot respectul, în limbajul lor (zâmbește), e de neprețuit. A fi model nu înseamnă să fii perfect, ci să fii sincer.
— Dacă te-ai întoarce în timp, ce i-ai spune Adrianei-Adela din 2020, cea care tocmai absolvise liceul într-o pandemie?
— Dacă m-aș putea întoarce în timp, mi-aș spune să am încredere în caracterul și personalitatea în care au investit părinții și mentorii mei, pentru că aceste resurse interioare pot fi mai puternice decât pare. Și mi-aș mai spune să visez la lucruri mari și să nu mă grăbesc spre punctul final. Să apreciez drumul, nu doar destinația.
— Cu ce trei cuvinte ai descrie parcursul tău din ultimii cinci ani?
— Trei cuvinte care mă definesc? Perseverență, inspirație, comunicare.
— Ce vis mai porți în tine și încă așteaptă să fie împlinit?
— Nu mă opresc din visat, cu siguranță. Adevărul care cred că stă în spatele fiecărui vis pe care îl am sau îl voi avea este dorința de a lăsa o amprentă și de a aduce un impact pozitiv real și vizibil în lumea din jur.
