Profesorul de la Liceul “Elada” din Măcăreşti, Mihai Ganga, cu care stăm azi de vorbă, întotdeauna a fost caracterizat de o educaţie deosebită, modestie, cultură şi devotament faţă de muzică. Ei i-a dedicat întreaga sa viaţă.
— Cum a început calea dvs. spre muzică?
— Mama şi tata cântau bine. Cântau când la noi se adunau oaspeţi, de aceea după absolvirea şcolii medii ştiam unde îmi voi continua studiile. Am susţinut examenele de admitere la institutul „Alecu Russo”, facultatea metodica predării în clasele primare şi educaţie muzicală.
— De ce aţi ales acordeonul, dar nu vioara, pianul?
— Iubesc cântecul popular, îmi place şi vioara, şi naiul, dar pasiunea mea e muzica interpretată la acest instrument. Pentru prima dată am atins clapele şi butoanele lui la instituţia de învăţământ şi l-am studiat cinci ani.
— Locuitorii din Măcăreşti au vreo particularitate?
— În primul rând, oamenii sunt gospodari, buni la suflet, mărinimoşi, îşi iubesc satul, tradiţiile, ţara. Tradiţii? Pe toate timpurile sătenii au sărbătorit Anul Nou de Sfântul Vasile, cu cete de colindători, teatru popular cu măşti, „Capra”, „Căluţul”, „Ursul”, o mască unică, „Cocostârcul”, remarcată de marele folclorist Andrei Tamazlâcaru, care e caracteristică satului nostru.
— Câţi copii aţi fost în familie? Toţi sunt la fel de modeşti, educaţi?
— Trei fraţi şi o soră, care, cu părere de rău, nu mai este printre noi. Am fost educaţi să stimăm oamenii, să fim toleranţi. Părinţii ne spuneau că trebuie să fim la locul nostru. Ei se comportau tot aşa unul cu altul, cu ceilalţi oameni. Semănau atât la exterior, cât şi la interior. Ei sunt din Măcăreşti. N-am studiat arborele genealogic şi nu cunosc de unde vine obârşia noastră, dar ştiu că avem rădăcini foarte adânci în Măcăreşti.
— Cineva dintre copiii dvs. a mers pe urmele tatălui?
— Avem doi copii. Fiica, Liliana, trăieşte în Spania, are doi copii. Fiul, Iulian, e în Chişinău, are şi el doi copii. Ce bucurie avem când toţi cei patru nepoţi se adună la noi. Fiica a fost profesoară la ULIM, iar în Spania a dus-o dragostea. Soţul ei e moldovean, dar s-a stabilit de mult în Spania. Ea a absolvit acolo universitatea, îi place totul. Am fost acolo, e frumos, bine, civilizaţie, monumente istorice, dar cel mai bine e în Moldova, cu relieful nostru minunat, natura. Numai drumurile sunt rele. Cel mai bine mă simt acasă, în Măcăreşti.
— Muzica e profesia sau sufletul dvs.?
— Totul începe de la suflet. Profesia trebuie să-ţi placă, să-ţi aducă satisfacţie.
— Cine e soţia dvs.?
— Când m-am întors în satul de baştină, ea lucra aici, la şcoală. Nu ne-a observat chiar imediat. Apoi am început să ne întâlnim, dar n-a prea durat… Eu într-adevăr eram ruşinos, timid.
— Ce preţuiţi la femei?
— Inteligenţa şi frumuseţea, spiritul gospodăresc. Soţia mea e o gospodină minunată, găteşte foarte bine, îi place să gătească, face zeamă delicioasă, sarmale.
— Sărbătoarea dvs. preferată care e?
— Cea mai iubită şi cea mai importantă zi e atunci când copiii şi nepoţii vin acasă. Fiica ne vizitează mai rar, de două ori pe an, fiul soseşte mai des. Ce bucurie avem când vin ei. Nepoţii noştri sunt deosebiţi, copiii minunaţi, ascultători, deştepţi, responsabili.
— Puteţi bate cu pumnul în masă?
— Nu, nu. Mi-i ruşine să le fac observaţie copiilor mei, ei ştiu şi singuri ce au de făcut. În clasă? Trebuie să găseşti calea spre fiecare copil, să-l lauzi, să-l susţii, să-l promovezi. Copiii iubesc disciplina mea.
— Sunteţi un om fericit?
— Sunt fericit şi împlinit. Munca mea a fost apreciată după merit. Am construit casă şi am crescut copiii, mai mult nu-mi trebuie nimic afară de sănătate.
