Astăzi discutăm cu o profesoară, a cărei vechime în muncă la școală este de 54 de ani, care cu mare respect își amintește de toți dascălii săi, de școală, de elevi și vorbește cu încântare despre matematică, disciplina sa preferată, de care s-a despărțit în urmă cu șase ani. Faceți cunoștință cu Maria Bariz, profesoară de matematică – nu vreau să scriu fostă – la liceul „Ion Creangă” din Ungheni.
— Ați spus odată că matematica este regina tuturor științelor.
— Așa și este, fără ea nu există nici medicină, fără ea nu va zbura niciun avion, nu va fi construită nicio clădire. Copiii, în timpul unei săptămâni a matematicii, au numit-o „rai”, au recunoscut că ea este mai dulce decât ciocolata „Korona”.
— Cum a început iubirea față de matematică?
— Încă din clasa a VI-a profesoara mea, Claudia Movileanu, îi spunea tatălui meu, care, de altfel, la vremea sa, a absolvit 7 clase doar cu note de „10”: aveți grijă de această fată, ea are talent la matematică. Am absolvit 5 clase la școala din Dănuțeni, apoi m-am dus la școala nr 1. Paradoxal, dar aici, la algebră și geometrie aveam nota „5”, cea mai înaltă pe atunci, iar la matematică am primit „2” – nu puteam face înmulțirea și împărțirea fracțiilor și am rămas corigentă. Toamna am repetat examenul.
— După școală ați continuat să vă ocupați de matematică?
— Directorul liceului a spus că pâinea medicului e mai dulce decât cea a pedagogului și noi, doi băieți și trei fete, am plecat la institutul de medicină. Băieții au intrat, iar noi ne-am întors acasă cu buza umflată. Acum, acești băieți din Medeleni predau la Universitatea de Medicină, unul – histologia, altul — chirurgia. Clasa noastră a fost foarte puternică, iar doamna Claudia, până ajungea de la ușă la masă, reușea să cheme pe cineva la tablă și să ne dea un exercițiu.
— Dacă nu ați devenit medic, v-ați făcut matematiciană?
— Da, tata i-a spus doamnei Movileanu că mă întorc acasă și ea m-a rugat să vin la ea. A doua zi am plecat împreună la „gorono” – actuala Direcție Educație. Se afla alături de școala de muzică de acum. Mai pe scurt, m-au trimis să predau matematica la școala din Grozasca, unde o dată pe săptămână mă duceam pe jos, făcând 12 kilometri. Am lucrat timp de 4 luni și m-am îmbolnăvit, după aceea, am fost transferată la școala din satul Dănuțeni. Iar vara, m-am dus să susțin examenele la Universitatea de Stat. Profesoara mea mi-a dat o scrisoare pentru decanul facultății de fizică și matematică Dobândă, împreună cu care învățase la București. Știu că nu este bine să citești scrisori străine, dar am citit, ea mă lăuda, spunea că din mine va ieși un bun savant – desigur, dacă aș fi avut susținere, poate aș fi devenit – eu m-am sfiit să dau scrisoarea. M-am dus și am intrat – țin minte și azi întrebările la examenul oral la matematică.
— După absolvire v-ați întors în școala natală?
— Trei ani, cu îndreptare, am lucrat în Morenii Vechi. Mi s-a propus să rămân la catedră, dar am vrut să câștig, iar acolo se plătea puțin. Da, poate mi-am tăiat singură aripile, dar, cum se vede, așa a fost să fie.
— Absolvenții dvs.?
— Am foarte mulți, deseori ne întâlnim, ei vin la mine, întotdeauna se interesează. Ei mă respectă.
— Pe ce se ține respectul față de profesor? Pe respectul față de copii? Pe cunoștințele profesorului?
— La copii întotdeauna m-am adresat doar pe prenume, ei nici chiar când comunicau între ei nu acceptau să li se spună pe numele de familie. Nu le-am spus niciodată cuvinte grosolane. Apropo, profesorii aproape întotdeauna au porecle, uneori jignitoare, iar eu eram „barizoaica”.
— Cum a fost viața personală a „barizoaicei”?
— Ca la mulți alții, nu așa cum am visat, dar eu sunt fericită – am doi copii minunați, un fiu și o fiică. Fiul lucrează la Ungheni, el, de asemenea, are un fiu și o fiică. Fiica mea a absolvit universitatea de medicină, trăiește în Brătuleni, are 6 copii, soțul ei e preot. Am nepoți minunați, unul lucrează la un spital din capitală, alții sunt studenți, studiază în Alba-Iulia, Iași, am un nepot la Colegiul de Medicină din Ungheni.
— Cu ce vă ocupați acum? Cum trăiți?
— Trăiesc greu. Mă ocup de grădină – am 6 ari, iubesc foarte mult florile, cresc pui. Îmi place foarte mult să fie peste tot curat, ordine, oamenii să păstreze curățenia. Chiar l-am rugar pe părinte să atenționeze enoriașii, noi nu ne gândim că ecologia înseamnă sănătate. Acum am mers prin scuarul ce poartă numele lui Grigore Vieru — e atât de murdar lângă bănci, iar alături se află coșuri de gunoi. Mă doare sufletul când văd așa ceva. Dar e greu, pentru că pensiile sunt mici, acum o tonă de cărbune costă 4000 de lei, iar eu am nevoie de două. Oricum nu-mi pierd speranța și nimeni nu trebuie să o piardă.
