Tender.health – o platformă deschisă, care permite analiza datelor privind achizițiile publice în domeniul sănătății pentru combaterea COVID-19 în Republica Moldova, a fost lansată pe 8 mai, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a menționat că platforma a fost lansată la inițiativa reprezentanților societății civile. Aceasta permite vizualizarea și interpretarea informațiilor despre achizițiile centralizate, achizițiile instituțiilor medicale separate, furnizori, categorii de produse, prețuri unitare și altele.
Datele de pe platformă vor fi actualizate săptămânal.
Reprezentantul Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă”, Constantin Cearanovschi, a menționat că platforma va fi utilă pentru achizitori, deoarece îi va ajuta să identifice rapid furnizorii cu cele mai bune prețuri, dar și pentru societatea civilă, pentru a vedea cum și cât de eficient achizitorii utilizează banii publici.
Datele despre contracte și facturi sunt prezentate în format de tabele și grafice clare, cu funcții de filtrare pentru analiză și monitorizare.
În aceeași conferință, ministra a precizat că izoletele donate de partea română nu vor fi utilizate pentru pacienții cu COVID-19, ci în alte situații, când va fi nevoie. „Apreciem gestul din partea României, inclusiv aceste izolete care au fost oferite pentru sistemul medical”, a spus ministra. Nicolae Furtună, șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a precizat că izoletele nu sunt obligatorii și rămân la discreția fiecărei țări. România a donat Moldovei zece izolete, utilizate pentru transportarea pacienților în stare extrem de gravă.