Din nou este abordată chestiunea privind soarta monumentelor ce reprezintă tehnică militară: unii le consideră lucruri sfinte, deşi acest lucru nu înseamnă că faţă de ele se manifestă atitudinea respectivă, alţii cred că de mult e timpul să fie demolate, ca să nu mai amintească despre trecutul nostru sovietic, de care încercăm, dar nu putem să ne descotorosim şi apelăm la metode mai drastice decât în acea epocă îndepărtată. Mulţi consideră că pe fundalul lor e frumos să te fotografiezi, alţii zic că nu le pasă, iar cineva dintre actualii conducători de rang înalt sunt gata să le declare război şi să le distrugă. Încă bine că în raionul Ungheni sunt puţine monumente cu care vom avea de luptat – un tanc greu IS-3 pe dealul de la Corneşti care, se zice, cu vreo 30 de ani în urmă a urcat singur pe postament, şi tunul de la memorialul ostăşesc din centrul Ungheniului.
A fi sau a nu fi tehnica de război? Primara oraşului Corneşti, Vera Buga, a menţionat că din tanc a rămas numai carcasa, măruntaiele, cum se vede, le-a dus cineva la metal uzat. Dânsa presupune că monumentele de acest fel le trezesc amintiri dureroase, triste celor care ţin minte războiul sau au participat la el. „Pentru noi, cei care ştim de război din cărţi şi filme, desigur, e un monument istoric. Totodată, nu văd de ce ar fi necesar, iar ţinând cont de faptul că suntem un stat neutru, paşnic, nu avem nevoie de acest tanc”, spune dânsa.
Potrivit lui Petru Langa, viceprimarul oraşului Ungheni, istoria, oricum ar fi ea, bună sau rea, e istoria noastră. În acest caz dânsul consideră că oamenii trebuie să aibă acces la aceste obiective istorice ca să vadă, să cunoască istoria şi să ţină minte. Acum, poate, pentru tun la memorialul din Ungheni nu e cel mai bun loc şi, posibil, ar fi cazul să se organizeze dezbateri publice pe această temă. „Dar nu cred că ele trebuiesc distruse”, a spus el în încheiere.
Preşedinta raionului Ungheni, Ludmila Guzun, de asemenea spune că aceste monumente sunt monumente ale istoriei, ale acelei perioade în care au trăit buneii şi părinţii noştri. Unora poate ceva nu le place, dar aceasta e istoria noastră pe care trebuie s-o cunoaştem. Cu toate că unii au opinii sporadice de a distruge ba una, ba alta, acest lucru nu trebuie făcut. Interlocutoarea consideră că trebuie să procedăm ca în alte ţări, să adunăm la un loc toate mărturiile epocii trecute, ca tânăra generaţie să ştie ce a fost, cum am trăit. Apropo, ea a văzut la Riga un asemenea muzeu. Iar istoricii trebuie să decidă cum să numim ceea ce a rămas în trecut.
