72 de oameni au murit anul trecut în urma celor 497 de accidente de muncă raportate Inspectoratului de Stat al Muncii. Într-un raport anual, instituția precizează că în total 515 persoane au avut de suferit în urma accidentelor produse la locul de muncă, transmite IPN.
Anul trecut, au fost efectuate peste o mie de controale, atât planificate, cât și inopinate şi au fost examinate 128 de petiții parvenite de la cetățeni.
Ca urmare a celor aproape 10 mii de încălcări în domeniul securității și sănătății în muncă, au fost achitate amenzi în sumă de 1,2 milioane de lei.