Cu vreo câţiva ani în urmă, demnitarii europeni făceau rând ca să vină în Moldova. Nu era săptămână ca cineva să nu sosească şi să sprijine cu vorbe, cu sfaturi, cu bani grei așa-zisa guvernare europeană, care de fapt tăinuia gânduri şi fapte negre. În loc să se ocupe de reforme, guvernanţii noştri s-au inclus într-o aprigă competiţie cine este mai tare şi mai mare, cine fură mai mult din ceea ce mai este de furat. Din mult lăudata istorie de succes a rămas numai o tristă amintire şi pentru europeni, şi pentru moldoveni. Acum unii din eroii ei trec cu traiul în case de stat, iar alţii, mai devreme sau mai târziu, tot acolo vor ajunge.