354 de persoane cu forme ușoare de COVID-19 fac tratament la domiciliu, din 10 aprilie până acum. 26 dintre ei sunt la etapa de vindecare. Informațiile au fost prezentate de Tatiana Zatîc, șefă de direcție pentru asistența medicală primară la Ministerul Sănătății, Muncii și protecției Sociale, transmite IPN.
Potrivit Tatianei Zatîc, concomitent cu tratamentul la domiciliu, a început și prelevarea testelor la domiciliu, conform practicii internaționale și recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Aceste prelevări sunt efectuate de „echipe mobile bine instruite și bine dotate”. Cel mai mare număr de teste prelevate la domiciliu s-au făcut în raioanele Glodeni, Fălești, Ștefan Vodă și Dubăsari.
În Republica Moldova, au fost confirmate până acum 3480 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus. Din cei care au făcut boala, aproape 900 de persoane s-au tratat. 222 de persoane cu COVID-19 se află în stare gravă, 18 sunt la respirație asistată. Pentru 96 de oameni virusul a fost fatal.