Trei tineri din Taraclia, învinuiți de acțiuni perverse cu caracter sexual și tentativă de viol față de o minoră din aceeași localitate, au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Suspecții nu au împliniți 18 ani, transmite IPN.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță într-un comunicat de presă că au fost organizate percheziții la domiciliile suspecților. Au fost dispuse mai multe expertize, inclusiv medico-legală, informatică, chimică şi biologică. De asemenea, se impune audierea unui cerc larg de persoane.
Reținerea celor trei suspecţi a avut loc astăzi, 26 martie, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru toți trei minori.
Pentru tentativă de viol, dar și pentru acţiunile violente cu caracter sexual, comise cu bună-ştiinţă asupra unui minor de către două sau mai multe persoane, legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
Faptele au avut loc în noaptea din 15 spre 16 martie, într-o localitate din raionul Taraclia, iar minora are puțin peste 16 ani.
În data de 25 martie, prin ordonanța procurorului general, Alexandr Stoianoglo, dosarul a fost retras din gestiunea Inspectoratului de Poliție Taraclia și transmis Direcției Generale Urmărire Penală, Inspectoratului Național de Investigație a IGP, sub conducerea PCCOCS.