Alte 232 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 pe parcursul zilei de azi, 27 mai, în Republica Moldova, 20 dintre acestea fiind lucrători medicali. În total, s-au efectuat 1663 de teste, transmite IPN.
Potrivit informațiilor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cele mai multe îmbolnăviri sunt raportate în municipiul Chișinău, regiunea transnistreană și Bălți.
Bilanțul deceselor provocate de COVID-19 ajunge la 274.
259 de pacienți sunt în stare gravă la spital, 17 fiind supuși ventilării mecanice.
91 de bolnavi care s-au tratat au fost externați.
În total, în Republica Moldova, au contractat noul tip de coronavirus 7537 de oameni. 3975 s-au tratat.