Optsprezece persoane, printre care vicedirectorul și alți cinci responsabili din cadrul Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului (IPOT), au fost reținuți, ieri, 9 august, de Procuratura Anticorupție și CNA, în dosarul inițiat pe faptul abuzului de serviciu, coruperii pasive, coruperii active și traficului de influență, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii generale, pe lângă cei șase responsabili din cadrul IPOT, au mai fost reținute și 12 persoane fizice, inclusiv beneficiari ai unor companii.
Reținerile survin ca urmare a peste 55 de percheziții desfășurate în dimineața zilei de 9 august la domiciliile, în birourile de serviciu și automobilele persoanelor vizate. Actualmente acestea sunt audiate, cu respectarea garanțiilor procesuale stabilite de lege.
Procesul penal a fost inițiat la începutul acestui an, iar potrivit probatoriului, în intervalul martie – iulie 2021, specialiștii IPOT ar fi pretins și primit de la persoane fizice și beneficiari ai unor companii sume cuprinse între 250 și 2000 euro. În schimbul acestor sume responsabilii diminuau bonitatea solului în studiul pentru terenurile deținute de comanditarii investigațiilor pedologice, prejudiciind astfel bugetul administrațiilor publice locale în proporții deosebit de mari.