Îi rog pe oamenii cunoscuți să spună ce a însemnat pentru ei anul trecut, ce așteaptă de la anul care vine și, dintr-odată, am început să mă gândesc și eu. Ce a fost 2019 pentru mine? Cu ce m-a bucurat, cu ce m-a nedumerit, ce planuri am avut pentru el, ce am așteptat? Și, stupefiată, am realizat că nu am nimic de spus. Pur și simplu am trăit, am mers la muncă, am așteptat zilele libere, zilele de naștere ale rudelor, sărbătorile, m-am bucurat de succesul nepoților și nepoatelor mele. Evenimente semnificative în viața mea au fost succesele copiilor mei de diferite vârste.
Cel mai mare nepot se ocupă cu organizarea evenimentelor la Chișinău – mă bucură faptul că el continuă ceea ce făceam eu cândva cu plăcere. Prin urmare, mă interesează întotdeauna ce face, unde pleacă, cu cine se întâlnește, ce desfășoară. Îndeletnicirile lui aduc o anumită varietate în viața mea monotonă. Nepoata mai mare, studentă la Iași, aduce și ea o paletă strălucitoare în viața mea mohorâtă, mai ales acum, când trebuie să plece la studii în Spania. Câte lucruri interesante învăț datorită ei. Gândindu-mă la asta, mi se taie respirația. Un alt nepot se ocupă de dansuri populare și fiecare dintre spectacolele sale devine o sărbătoare pentru mine.
Și cei mai mici, nepoțelul și nepoțica, mă încântă în fiecare zi cu povestiri despre viața lor plină de evenimente, ce poezie au învățat, ce cântec au cântat, ce a făcut Dima și că nu vrea să meargă la grădiniță dacă nu este doamna Galina.
Reiese că nu mai am viața mea și totul se rotește în jurul nepoților, dar acest lucru nu mă amărăște deloc. Ei se descurcă bine – și sufletul meu cântă, ceva nu este în regulă – las mâinile în jos. Cred că așa fac mulți dintre semenii mei, ai căror copii și nepoți sunt alături.
În același timp, cred că fiecare vârstă are propriile culori de viață. În copilărie, adolescență – culori pastelate, când, în afară de propriile interese, nu există aproape nicio problemă, cu excepția faptului că părinții au cumpărat altă jucărie decât cea pe care ți-o doreai sau telefon. Cu timpul, viața se umple de un amestec de culori și atunci ies în prim-plan iubirea, familia, copiii, cariera, prietenii. Dar, treptat, culorile vieții se sting, se șterg, se decolorează și se rămâne în loc? Nu, nu sunt de acord cu răspunsul care vine de la sine.
Și nu numai anul trecut, ci toată viața trece sub semnul Nepoților. Îmi doresc să am acest noroc și în anul care ne-a trecut pragul. Și să fie alături de acest semn, nu chiar atât de viu, și semnul Muncii care ocupă o treime din viața mea. Mă grăbesc la ea în fiecare dimineață, când prietenele mele încă mai stau în pat. De multe ori nu mă lasă să dorm noaptea. Ea este cea care mă face să mă gândesc la ce am scris și ce nu am scris încă, deși ar trebui. Anume ea, în epoca tehnologiilor moderne, îmi aduce din ce în ce mai puțină satisfacție. Mi se pare că din Muncă pleacă sufletul.
Dar, indiferent de semnul vieții și de nuanța în care o zugrăvește soarta, căutați culori strălucitoare și fiți fericiți!
