Se spune că viața este imprevizibilă, așa că mereu trebuie să te gândești la ziua de mâine, dar totuși câți mai sunt din acei care-și fac rezerve de viitor? Recent am făcut cunoștință cu un bătrân, care de mai bine de 7 ani suferă de boala Parkinson. Este vorba despre Vasile Ciobanu, de origine din satul Cetireni. Acum are vârsta de 76 de ani, iar de 3 ani se află la Centrul de plasament pentru adulți și vârstnici din Sculeni. Pentru el această instituție a rămas singura speranță, întrucât de mulți ani este divorțat, iar unicul său fiu locuiește în Rusia și nici financiar nu și-ar permite să-l ajute, deoarece are doi copii în grija sa și nici soția nu muncește.
Singur pe scena vieții
Vasile Ciobanu își poartă singur povara bătrâneții care, în ultimii ani, devine tot mai grea din cauza bolii care evoluează cu pași rapizi. Casa și-a vândut-o acum mulți ani, iar o bună perioadă a stat la o rudă de a sa, care îl mai ținea în schimbul muncii prin jurul casei. Când starea de sănătate a început a se înrăutăți, nici aceștia nu l-au mai putut ține în grija lor. În casa părintească s-a întors pentru o scurtă perioadă, iar mai apoi din cauza unor neînțelegeri nici tatăl său nu l-ar mai fi acceptat. Asta se întâmpla acum 3 ani, după care a fost adus la centrul din Sculeni. Vasile Ciobanu nu s-a sfiit să stea de vorba cu noi. Ne-a povestit, nostalgic, despre tinerețea sa, despre cei 40 de ani pe care spune că i-ar fi dedicat educației, fiind educator de clase primare, sau așa cum îi mai place lui să spună „inginer al sufletelor românești”. Acum nu a mai rămas nimic din ceea ce era odată.
La un pas de a rămâne pe drumuri
Îndurerat, bărbatul ne-a vorbit despre acel centru ca fiind a doua lui casă, în care nici măcar mama s-a nu l-ar fi îngrijit atât de bine. Raiul pentru el însă nu poate fi etern, iar legea nu ar permite ca acesta să-și petreacă restul vieții în locul pe care-l poate numi „acasă”. Vasile Ciobanu spune că soarta lui se află pe o muchie de cuțit, iar odată cu plecarea de acolo, pentru el se va începe numărătoarea inversă. În ultimii ani boala i-a progresat din ce în ce mai mult, acum acesta vorbește din ce în ce mai rău și nu se mai simte stăpân pe corpul său, cu atât mai puțin să-și poarte singur de grijă.
Pe de altă parte, Tudor Rădeanu, șeful Direcției de Asistență Socială și Protecție a Familie Ungheni, spune că nu sunt cazuri în care beneficiarii la expirarea termenului să fie lăsați pe drumuri. La crearea unor condiții se lucrează în paralel cu administrația publică locală, comunitatea din care vine, în care se încearcă cât de cât să i se creeze anumite condiții, cel puțin în perioada caldă a anului. Totuși, în cazurile în care chiar este imposibil de găsit o soluție, pentru ei mai există o portiță, căci și regulamentul a fost modelat în așa fel încât în cazuri extreme se recurge la o analiză a situației de către o comisie și i se oferă un nou termen.
