Cu cât trăim mai mult într-o țară liberă, cu cât vorbim mai mult despre democrație, cu atât mai puțină deschidere există în structurile administrației locale. La început, oamenii au dobândit experiența de a se adresa cu problemele lor în capitală la birourile de informație. Mulți, în special persoanele în vârstă, după cererea robotului să apese tasta 1 sau 2 pentru a selecta limba, închideau telefoanele, iar redacția noastră a devenit atunci oficiu de informare la scară raională.
Ce să mai ascundem, noi nici acum nu refuzăm să ajutăm la căutarea numărului de telefon sau adresei unei organizații ori instituții naționale. Apoi au continuat să însușească tehnologiile moderne cu furnizorii de servicii Internet și reparație a telefoanelor, din păcate, comunicarea nu se încheia întotdeauna în favoarea apelantului.
De-a lungul timpului, țara a împrumutat experiența numărului unic pentru toate ocaziile – 112, oamenii din nou nu au știut cum să telefoneze, mai ales dacă apărea o situație urgentă. Câte plângeri, indignare, noroc că totul, treptat, s-a aranjat, s-a calmat. În acest sens, aș dori totuși să știu ce beneficii are țara de pe urma acestor inovații. E bine dacă poate să economisească pe seama nervilor stricați, a nemulțumirii și indignării cetățenilor. Deși mă îndoiesc, probabil, au apărut ceva mai multe locuri de muncă în capitală de vreme ce la apeluri într-o singură tură răspund peste 80 de operatori. Dar chiar dacă s-a economisit la numărul „telefoniștilor”, atunci, probabil, s-a cheltuit totul pentru construcția oficiului serviciului de urgență cu cele mai noi echipamente, care ar fi costat aproximativ 30 de milioane de lei.
Aceste servicii mai treacă – meargă, dar pentru jurnaliști au apărut mai multe probleme legate de obținerea de informații veridice atunci când serviciile de presă au început să se concentreze în capitală. Dacă mai devreme puteai apela în voie serviciul fiscal, poliția și erai informat, acum ți se propune să contactezi serviciul de presă din Chișinău. Ca și cum cei de acolo ar ști mai bine ce și cum s-a întâmplat în Ungheni.
În general, se pare că toate reformele din țara noastră se referă la concentrarea tuturor serviciilor în capitală și de a avea în teritoriu doar reprezentanți de-ai lor fără nicio împuternicire. Despre ce informație pentru ziar mai poate fi vorba? Se pare că nu au încredere în specialiștii locali sau se tem că experții „noștri” vor spune mai mult decât trebuie, sau jurnaliștii ar putea să afle vreun secret de stat, așa că lasă-i să sune la Chișinău. Probabil este mai ușor acolo să aduni toți secretarii de presă și să le explici în mod clar ce e voie și ce nu e voie să le spui gazetarilor. Reiese că un specialist din Ungheni l-a informat pe cel ierarhic superior din Chișinău și acesta, la rândul său, îi povestește jurnalistului unghenean ce s-a întâmplat la Ungheni.
Acum se pare că și Centrul de Sănătate Publică, ale cărui funcții și numărul de angajați au fost reduse cât s-a putut, ar fi primit o scrisoare cu interdicția de comunicare. Cine urmează?
