După ce în 2019 am scris în paginile ziarului despre malurile Prutului care se năruie, existând un real pericol asupra securității vieții oamenilor, care se mai aventurează să privească râul ce desparte un neam („Prăpastia indiferenței de la Prut” de Gabriela Stempovschi, 28 iunie 2019), în 2020 revenim iarăși la acest afluent al Dunării, la acest râu care reprezintă destinul unei nații. De această dată din alt unghi de abordare, cel al deșeurilor, care s-ar însuma, dacă ar fi evacuate, la zeci de mașini pline până la refuz.
„La mine să fie curat. De ce e în jur, mă doare în cot”
Principiul acesta cred că ne caracterizează și devine deja un slogan al poporului nostru. Ca dovadă în acest sens ne servesc și numeroasele materiale care s-au scris doar în paginile „Unghiul”-ui. Reporterii au discutat și cu reprezentanți ai autorităților publice din localitățile de pe malul Prutului și chiar cu unii primari cum ar vedea ei această problemă rezolvată. Chiar dacă unii au propus ca malul Prutului să devină rezervație, ba că „stăpânii”, adică responsabilii, nu ar permite să intri în acea zonă fără acordul lor (Mihail Starașciuc, secretarul Consiliului local al comunei Petrești în „Cum să facem Prutul mai curat? Să nu aruncăm gunoi” de Valentina Slotina, 20 noiembrie 2018), toți au căzut de acord că ar trebui să se facă curat că „Prutul e bogăția noastră”. Pe de altă parte, în același material Valentina Lincovschi, primarul comunei Morenii Noi, care trăiește pe malul Prutului, spunea că e destul să privim malul opus: „românii l-au consolidat, peste tot e ordine și curățenie, totul e la nivelul cuvenit. La noi așa ceva nu există, în râu este și gunoi, și bârne putrede.
Dânsa consideră că chestiunea trebuie rezolvată la nivel național, în întreaga țară. Chiar dacă ai curăța o bucățică vizavi de satul tău, gunoiul oricum va fi adus de valuri. Oamenii cu timpul vor înțelege ce e voie și ce nu, doar mentalitatea e foarte greu s-o schimbi. Uitați-vă ce situație avem cu pungile de plastic, care zac în pământ o sută de ani și nu se descompun, iar oamenii nu pot înțelege că până și strănepoții noștri vor suporta consecințele. E bine că unele magazine au început să utilizeze ambalaje de hârtie. „Cred că oamenii vor înțelege cu timpul. Cu câți ani rămânem în urma Occidentului? În 1985 am fost în Cehia, încă pe atunci acolo nu era niciun fir de gunoi. Cu timpul, cred, va ajunge și la noi. Se cere timp”, a încheiat pe o notă optimistă primarul. Iar deocamdată vom mai bea apă impură, își încheia articolul doamna Valentina Slotina, autoarea.
Lupta cu deșeurile egală cu lupta lui Don Quijote cu morile de vânt
Concluzia doamnei Valentina Slotina de la final e valabilă și azi pe motiv că gunoiul e parcă mai mult decât acum un an și pe fonul pandemiei globale, care ne cere să fim atât de sterili, atât de grijulii cu tot ce înseamnă curățenie.
De ce s-a ajuns la mormanele de gunoi, de ce suntem neputincioși în fața acestei situații, care pe zi ce trece ne depășește, am discutat cu Nicolae Donici, șeful sectorului de amenajare al municipiului Ungheni. „În apropiere de zona de care îmi vorbiți e situat și cimitirul de pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Ungheni. Am dublat numărul containerelor pentru gunoi, le-am instalat anume dinspre partea Prutului ca să nu se mai arunce murdăria, acumulată de peste an, în râu. Ce credeți? Au continuat să dea peste mal gunoiul. Apoi, mai e un aspect al problemei – cei care locuiesc în apropiere. Aduc toate deșeurile menajere și de construcții, le aruncă fie în container, fie peste mal. Nu poate doar un singur serviciu cu câțiva angajați să acopere un teritoriu atât de vast. Ar trebui toată comunitatea să se implice, toate serviciile responsabile. Unii cu munca, alții cu amenzi, care să le aplice celor care știu doar să arunce peste gard ca la ei în curte să fie curat”, specifică șeful de la salubrizare.
COVID-ul dă peste cap și planurile de curățenie
Nicolae Donici ne mai spune că în fiecare an se organiza „subotnik”, adică acțiuni de curățenie a malurilor Prutului cu participarea voluntarilor, care de cele mai multe ori sunt elevi de la instituțiile de învățământ din orașul Ungheni.
În acest an toate le-a zădărnicit noul tip de coronavirus. Elevii au stat în vacanță forțată de prin martie, până și examenele de absolvire fiindu-le anulate, locuitorii din preajmă rămân indiferenți și malurile râului rămân a fi captive încă pe un timp nedeterminat ale mormanelor de gunoi, sutelor de sticle de plastic, rămășițelor de construcție și, mai nou, a le unei saltele. Să nu ne mire nicidecum apariția atâtor viruși.
