Starea de urgență a trecut. De aproape două săptămâni, guvernanții au emis o altă stare, cică, e tot de urgență, doar că e în sănătatea publică. Regulile s-au mai relaxat, pe ici, pe colo, dar la viaţa normală de dinainte de pandemie nu ne-am întors.
Întrucât străzile s-au aglomerat din nou și majoritatea instituțiilor s-au redeschis, riscul infectării predomină peste tot, cu atât mai mult că inamicul nevăzut nu dă semne să ne părăsească prea curând.
Absolut firești putem numi acele câteva reguli, care ni s-au impus pentru a ne proteja. Masca și mănușile fiind obligatorii în orice spațiu închis, la intrarea în fiecare instituţie trebuie să ni se ia temperatura, iar distanţa dintre noi trebuie să fie mai mare de 1,5 metri.
Aparent vorbind, măsurile date, pentru o țară normală, cât de cât dezvoltată, ar fi ușor de respectat. Însă nu și pentru Moldova, unde sărăcia a devenit un mod de viață cu mult înaintea pandemiei.
Coronavirusul nu a făcut decât să accentueze și mai mult lipsurile cu care se confruntă zi de zi cea mai mare parte a populației. Astfel, pentru ei masca și mănușile au devenit o adevărată povară. Cu atât mai mult, cu cât prețul lor este destul de mare, depășind suma de 10 lei în farmaciile unghenene, iar deseori stocurile se golesc cu mult înainte ca să fie aduse noi rezerve.
Încă de la începutul epidemiei Guvernul spunea că va asigura accesului populații la produsele de uz medical, la prețuri reale și rezonabile. Însă de la zis până la făcut, calea este lungă, așa că oamenii au ajuns să folosească produsele pentru a avea acces în instituții și nu pentru siguranță. Cei mai mulți reutilizează măștile de unică folosință, despre care se spune că nu ar trebui folosite mai mult de 3 ore, în timp ce alții pur și simplu nu își permit să le cumpere.
La un astfel de caz am asistat zilele trecute la intrare în Centrul de Sănătate. Exact în fața mea se afla o femeie care, din spusele ei, nu era din oraș și venea a doua zi la rând la instituția respectivă pentru careva analize. De această dată, însă, nu era echipată conform normelor impuse. Motiv pentru care nu i s-a permis accesul. Pe de o parte, femeia revoltată spunea că nu își permite financiar să își procure, măști și mănuși, ori de câte ori va fi purtată pe drumuri cu acele analize, pe de altă parte, asistenta care se afla la intrare justifica că pe ea nu o interesează și n-are decât să le reutilizeze. În cele din urmă; femeia a plecat, fără să-și rezolve problema de sănătate.
Nu acord dreptate nici uneia din ele, dar mă întreb, oare din atâtea ajutoare câte s-au dat în stânga și-n dreapta, nu au mai rămas și pentru astfel de situații? În țările europene, la intrarea în fiecare magazin sau instituție se oferă gratuit fiecărui om, la noi se putea păstra măcar pentru cazuri excepționale, fiindcă într-adevăr sunt oameni care chiar nu își permit.
