Din Fondul de intervenție al Guvernului vor fi alocate aproximativ 6 milioane de lei pentru lichidarea urmărilor calamităților naturale. Potrivit unei decizii aprobate în ședința din 22 februarie, resursele vor fi utilizate pentru reparația unei grădinițe din raionul Ungheni, a unei școli sportive din orașul Drochia, precum și a unor obiective culturale din capitală.
Pentru reparația grădiniței de copii „Prietenia” din satul Pârlița, raionul Ungheni, vor fi alocate 3,17 milioane de lei. De menționat că autoritățile locale au transferat deja 30 de mii lei în acest scop.
Fondul de intervenție al Guvernului este destinat finanțării cheltuielilor urgente legate de lichidarea consecințelor calamităților naturale, în caz de epidemii, incendii, precum și în alte situații de criză.