„Jur să-mi depun toate forțele și capacitățile pentru prosperitatea Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”. Aceste cuvinte sunt rostite atunci când membrii guvernului sunt învestiți în funcție. Cuvinte frumoase, cel care le-a compus a pus în ele atâta expresivitate, deși în realitate se dovedește că, în afară de sentimente, nimic nu rămâne din ele. Nimeni nu-și depune nici forțele și nici capacitățile, iar la prosperitatea țării nu avem decât să visăm. Și din nou apare întrebarea, cum să trăim de acum încolo?
„Bineînțeles, poți lăsa totul pe vechi, să privești la toate cu indiferență și să te gândești doar la bunăstarea proprie, poți merge liniștit la serviciu, să stai acolo timpul necesar și să fii mulțumit de salariul decent, că nu te suflă vântul și nu te plouă în cap. Încărcat cu cărucioare, te poți târî la locul obișnuit de negoț, blestemând totul în jur și, în același timp, să fii mulțumit că ești sătul”.
Da, poți trăi așa cum trăim de mulți ani. Mai degrabă, existăm. Să trăiești așa, fără să schimbi ceva, să nu tinzi la nimic, să nu vrei nimic. Pentru că atunci când oamenii vor ceva, ei râvnesc spre asta, fac ceva, atât cât le permit micile capacități și abilitățile ordinare.
Jurnaliștii, ca nimeni alții, comunică foarte mult cu oameni de toate nivelurile și de toate rangurile.
În fața responsabilității unora, dorinței și abilității lor de a-și face munca foarte bine, chiar excelent, uneori ai dori să-ți scoți pălăria, în timp ce din biroul altuia, din anumite motive, îți vine să fugi cât mai repede.
Aud deja voci indignate: numai voi știți cum trebuie de lucrat, numai voi știți a munci și îi învățați pe toți, când trebuie și când nu trebuie. Noi nu vă învățăm, ci ne împărtășim durerea. Până la urmă, dacă am spune cu toții ce ne doare, ne-am sfătui, nu am fi rămas azi cu covata spartă.
Dacă nu schimbăm nimic în sine, anume în sine, vom continua să ne ducem zilele monotone urându-ne unul pe celălalt. Pentru noi va fi o problemă să perfectăm undeva vreun document, chiar un simplu certificat, fără a da bani, fără a mitui. Iar de rezolvarea unei probleme nici nu mai zic. Așa și va fi dacă nu vom începe de la sine, dacă nu ne vom schimba noi înșine”.
Dar trebuie să ne schimbăm, e necesar, altfel încă mult timp vom păși pe calea leninistă – un pas înainte, doi pași înapoi. Vedeți ce nivel de progres tehnic avem și cum încercăm să ținem pasul cu el, fără a cruța mijloacele financiare de care dispunem. Dar ceea ce pare că nu necesită cheltuieli materiale, ci doar forțe spirituale și abilități intelectuale, nu putem face, mai ales 92 la sută dintre muritorii de rând.
Acum cititorilor le rămâne să stabilească care dintre aceste rânduri au fost scrise acum 18 ani și 7 luni și care – 7 zile.
