Una din marile patimi ale creștinilor de pretutindeni, veșnicul prilej de zavistie și mândrie, erau clopotele de care țineau.
„Clopote, o clopote! Frumos mai suni când credincioșii îi aduni la locul sfânt de rugăciune”. Sunt versuri care descriu cel mai bine forța copleșitoare a cântecului de clopot. „Glasul clopotelor răzbate până în înaltul cerurilor și în măruntaiele pământului, chemând oamenii spre credință. Dacă-l asculți cu toată ființa ta ai impresia că fierul rece devine o ființă, o ființă care te mustră pentru lipsa ta îndelungată din fața lui Dumnezeu sau care, dimpotrivă, te binecuvântează”, spune călugărul Eustatie de la Mănăstirea Putna.
Călugărul Eustatie, clopotarul Mănăstirii Putna, este originar din satul Florești, raionul Ungheni, cu numele de mirean, Constantin Jitariuc. A absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Mucenic Foca” din Zăbriceni, apoi Academia Teologică din Chișinău. De la 21 noiembrie a intrat în Mănăstirea Putna, iar la 9 august primește haina de răsofor. Este călugărit cu numele de Eustatie la 4 decembrie 2016.
Potrivit tradiției creștine, sunetele clopotelor simbolizează glasul lui Dumnezeu și al slujitorilor săi. De aceea, înainte de a intra în funcție, ele sunt mai întâi aghesmuite și tămâiate, primind adeseori și câte un nume, fie simbolic, fie de ctitor, fie de sfinți, întocmai ca la un autentic botez.
Muzica produsă de clopote este înălțătoare și totodată prezintă un criteriu al armoniei universale. Clinchetul clopotelor are o putere de purificare, astfel el devine simbolul chemării divine, supunerii față de cuvântul lui Dumnezeu, o comunicare între cer și pământ, spune călugărul Eustatie.
Călugărul Eustatie și marele clopot de la Mănăstirea Putna duce încet, ca un bun păstor, pas cu pas, lumea drept credincioșilor spre țărmul pocăinței și iubirii aproapelui.
Corneliu Prepeliță