Zilele acestea mi-a atras atenţia o postare de pe o reţea de socializare: barza duce în cioc un bebeluş, care imediat ce traversează România, îi spune să fie mai atentă, nu cumva să îl scape, doar în România alocaţia este mică. Ce ar spune dacă ar zbura deasupra ţării noastre mici, nici nu vreau să mă gândesc acum. Nu trebuie să ne ascundem după deget şi să ne minţim frumos unii pe alţii, dar trăim, dezvoltăm şi creăm încet un viitor nesigur pentru copiii noştri. Poate de aceea cei mai curajoşi părinţi aleg să evadeze de aici (sau poate curajoşii sunt cei care rămân să crească copiii aici).
Un cuplu de prieteni săptămâna aceasta pleacă definitiv din ţară. Oraşul şi ţara a pierdut în acelaşi timp cinci oameni buni: doi maturi, ambii cu studii superioare, care uşor începuse o carieră promiţătoare, posedă două limbi străine, şi 3 copii care, după mine, nu au cum să nu crească oameni minunaţi, căci au moştenit ce e mai bun de la părinţi. Au simţit nevoia să fugă nu pentru că nu îşi iubesc ţara sau nu sunt patrioţi, doar nici acolo nu îi aşteaptă cineva cu braţele deschise, vor fi greutăţi, vor apărea impedimente. O fac de dragul copiilor, căci au realizat că punem cu toţii, umărul, vrei nu vrei, la crearea unui viitor nesigur pentru copii.
Să le luăm pe cele mai simple – organizarea în sistemul de învăţământ şi sănătate, moştenite din epoca sovietică, pentru unii zona de confort e cu mult mai importantă decât începutul unei schimbări. Unde ar putea să se angajeze un tânăr specialist, ca să aibă un venit lunar ce îi va permite să achite ipoteca la casă, să îşi întemeieze o familie, vara – o călătorie peste hotare, căci conform unui studiu pentru un trai decent şi astfel de cheltuieli trebuie să ai un venit lunar de 15 mii de lei. O sumă imensă, chiar şi pentru o familie matură.
Amărât e cetăţeanul acestei ţări care e sărac şi încă bolnav. Chiar dacă avem o medicină asigurată, nu prea le pasă de copilul tău într-o instituţie medicală de stat. Adică, le pasă, dar aşteaptă o mulţumire din partea părinţilor. Atunci când îl vezi mic şi neajutorat, dai cât nu ar fi pentru copilul tău.
Cum să nu plece tinerii peste hotare, când acolo li se acordă o bursă, au dreptul la cazare, pot sta în bibliotecă atât cât doresc, să facă sport, atât cât le pofteşte inima, fără a achita ceva pentru aceasta. Noi nu doar că nu le oferim facilităţi copiilor noştri începând de la grădiniţă (mă refer la alimentaţie), dar am creat un sistem universitar atât de corupt, că nu ştiu cât timp va trebui să îi învăţăm pe studenţi să înveţe, iar pe lectori că avem nevoie de tineri pregătiţi şi bine instruiţi şi pentru un colocviu respins studentul trebuie să se pregătească în sala de lectură a bibliotecii şi să nu mizeze pe mita ascunsă între foile matriculei. Dar tema aceasta o lăsăm pentru altă dată.
