S-a mai scurs un an din calendar, dar şi din viaţa fiecăruia dintre noi. Cum a fost – bun sau mai puţin bun – fiecare îşi face o analiză, consemnând reuşitele şi eşecurile, aşezându-le cuminţi pe rafturile memoriei.
Când eram mică, îmi doream ca cele patru anotimpuri să treacă mai repede.
Vara aşteptam să vină iarna, iarna – să vină vara. Uneori, realizez că aş opri timpul
în loc, aş face ca zilele săptămânii să nu treacă atât de repede. De câte ori dimineaţa când vă treziţi, vă doriţi ca acele ceasornicului să indice cu o oră mai devreme, pentru ca câteva minute în plus să moţăiţi în pat, să simţiţi căldura pernei, respiraţia celui de alături, sunetul ploii sau şuieratul trenului în depărtare? În acelaşi timp, vreau ca zilele să se scurgă mai repede, pentru a-i revedea pe cei dragi, plecaţi peste hotare. Veţi spune că asta nu mai este o problemă, căci tehnologiile informaţionale ne permit să îi vedem, să discutăm cu cei dragi la orice oră a zilei. Fiţi de acord, că îmbrăţişările calde, sărutările duioase şi discuţiile până dimineaţă nu pot fi înlocuite cu nimic în lume. Poate de aceea, cu sau fără voia noastră, anul Caprei se dă cuminte la o parte şi face loc încet-încet pentru Maimuţa de Foc.
Pentru mine personal, acest an nu a fost mai bun decât cel trecut sau cel care s-a scurs cu cinci ani în urmă. Cel puţin aşa l-am perceput eu, dar cred că şi mulţi alţi cititori, care ne-au urmărit ştirile pe parcursul acestui an, au avut acelaşi sentiment. Doar cu unele mici excepţii – am asistat la un an electoral. Fiecare dintre noi ne-am pricopsit cu atâta atenţie şi simpatie din partea candidaţilor electorali, că ne va ajunge cel puţin încă pentru următorii patru ani.
Este ultimul editorial din anul acesta. Ce ne-au rezervat astrele, doar unul Dumnezeu ştie, căci anume aşa obişnuim să spunem când nu găsim explicaţia unui fenomen sau a unui lucru. E sfârşit de an şi de aceea este vremea vorbelor frumoase, a urărilor spuse din suflet, care să ajungă la fiecare inimă şi în fiecare casă. De aceea le doresc tuturor ca anul acesta să folosească la maxim verbul “a dori”.
Dorim să avem o viaţă mai bună, dorim ca mărimea salariului şi a pensiei să ajungă nu doar pentru a achita serviciile comunale, dorim o şcoală şi o grădiniţă mai prietenoasă copiilor, dorim asistenţă medicală calificată, dorim un sistem judiciar necorupt, un guvern destoinic, dorim… Mai rămâne un lucru: ca şi conducerea ţării, a raionului, a oraşului, comunei, satului, la fel, să dorească, ceea ce dorim noi şi nu ceea se gândesc ei.
