
Ziua Mondială a Donatorului de Sînge se marchează anual la 14 iunie, deoarece în această zi s-a născut celebrul austriac Carl Landsteiner – laureatul premiului Nobel pentru descoperirea grupelor de sânge şi a Rh-ului, lucruri care au făcut posibilă transfuzia de sânge fără risc.
Cu această ocazie, Ministerul Sănătăţii, CNTS, în parteneriat cu administraţia publică, organizaţiile de stat şi obşteşti, instituţiile de învăţământ organizează decada şi Ziua Mondială de promovare a donării de sânge voluntară şi neremunerată. Scopul acestei zile este de a ridica gradul de conştientizare a necesităţilor de sânge, produse sanguine sigure şi exprimarea gratitudinii tuturor donatorilor de sânge pentru salvarea milioanelor de vieţi omeneşti.
Anual hemotransfuziile ajută la îmbunătăţirea speranţei de viaţă, susţinând efectuarea procedurilor medicale şi intervenţiilor chirurgicale complexe a pacienţilor, viaţa cărora este în pericol. Milioane de oameni din întreaga lume îşi datorează viaţa celor care de bună voie au făcut o donare de sânge. În lume anual se colectează circa 80 milioane doze de sânge. Cu toate acestea, pentru mulţi pacienţi, transfuzia sanguină constituie un fapt inaccesibil sau e legată cu riscuri majore. Opt din zece persoane, care necesită hemotransfuzii, nu au acces la sânge inofensiv.
În politica de sănătate mondială, drept condiţie de bază pentru o securitate transfuzională inofensivă, este promovarea continuă a donării de sânge voluntare şi neremunerate. În multe ţări, printre care şi RM, partea cea mai mare a sângelui donat revine pe seama rudelor pacienţilor internaţi. Donatorii, care donează sânge voluntar, fără nici o constrângere sau fără nici o motivare de ordin material, reprezintă categoria cea mai sigură, cu risc minim de a transmite prin sângele său recipientului o maladie gravă, cum ar fi HIV/SIDA, hepatitele virale şi alte infecţii hemotransmisibile.
Numai în 62 de ţări din întreaga lume există serviciu de sânge care este bazat în întregime pe donatori voluntari, în 40 de ţări încă mai depind de donatorii rude și remuneraţi, numai 25 la sută constituie sângele recoltat de la donatorii de sânge voluntari, pentru Moldova acest indicator constituie 32 la sută.
Rata medie de donatori în ţările dezvoltate este de 45,5 donatori la 1000 locuitori, în ţările sub nivelul de dezvoltare – 10,1 la 1000 populaţie, pentru ţările în curs de dezvoltare – 3,6 la 1000 populaţie. Republica Moldova în ultimii ani a înregistrat 22 donatori la 1000 populaţie.
Scopul OMS pentru toate ţările membre, până în anul 2020, este de a recolta sânge, componente sanguine sută la sută de la donatorii de sânge voluntari. Unul din scopurile principale a celebrării Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge nu este neapărat de a atrage un număr mai mare de donatori în această zi de 14 iunie, ci de a-i sărbători pe cei care donează sânge neremunerat, în fiecare an, contribuind astfel la salvarea a milioane de vieţi. Unii donatori donează sistematic sânge pe parcursul a mai multor ani.
Donând sânge salvezi vieţi. Peste 100 de oameni din Moldova au nevoie de transfuzie în fiecare zi.
De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge fii şi tu salvatorul unei vieţi omeneşti – donează sânge.