Localul pitoresc, în apropiere de orașul Fribourg, în sânul naturii, dominat de duh dumnezeiesc, în ziua de 1 iunie a devenit și mai însuflețit, și mai plin de viață datorită copiilor și parinților acestora. Glasul de copii i-a dus pe toți în amintirea clipelor duioase ale copilăriei.
In această zi s-au adunat membri ai Asociației MIORIȚA din Portugalia, ai Asociației de Imigranți din Benavente și enoriași ai Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din orașul Fribourg, preot fiind Ioan Mircea Ianculescu.
Ecaterina Secu, stabilită de câțiva ani în Luxemburg (presedinte a Asociației de Imigranți din Benavente, Portugalia), la invitația presedintei Asociatiei MIORIȚA, a adus în fata micilor spectatori povestea „Crenguță, dă-mă huța”.
Spectacolul interactiv s-a bucurat de o primire caldă atât din partea copiilor, tinerilor cât și a parinților acestora, dar și a publicului elvețianț .
A fost o reprezentație plină de umor și învățăminte pentru copii. Adaptarea, prin intermediul emoțiilor și a situațiilor portretizate, a reușit să consolideze legătura dintre micii spectatori și universul povestilor.
Punerea în scenă a poveştii populare, sub forma unei comedii muzicale interactive, cu dans și cântece familiare copiilor, s-a dorit să fie atractivă pentru publicul de azi.
A fost o poveste inclusă în altă poveste, unde spectatorii au urmărit, pe lângă povestea păsăruicei care alearga la foc, apă, bou, lup, şi povestea producerii spectacolului. Aceast lucru a rezultat grație măiestriei Ecaterinei Secu, regizor, scenograf și actor – cea care dirijează toate elementele scenei. Ea a decis asupra conţinutului piesei, a distribuit şi a îndrumat copiii, deveniți pentru cateva clipe actori, a dat un rol şi semnificaţie decorului şi marionetelor concepute și confecționate chiar de mâna sa.
Evenimentul a inclus un spectacol în care nu doar povestea e importantă, ci si jocul, interpreţii -copii ; un joc conceput, în primul rând, pentru amuzamentul celor mai mici dintre spectatori, dar la care au participat cu mare drag și părinții.
Un joc sincer și onest, unde glasurile de clopoțel ale copiilor au fost ca un îndemn al regăsirii copilăriei …
„Unde ești, copilărie, cu pădurea ta cu tot ?”