Locurile unde ţi-ai petrecut copilăria şi tinereţea te emoţionează întotdeauna, îţi ating cele mai fine coarde ale sufletului. De fiecare dată când sosesc în oraşul meu natal, Ungheni, trăiesc cu amintirile: iată, pe această străduţă a trăit prietenul meu, iar aici fixam întâlnirile. Am plecat din oraş foarte demult, vin aici rar, de aceea de fiecare datăceva observ, ceva îmi atrage atenţia. Dacă în primii ani când soseam aproape că nu vedeam schimbări şi oraşul continua să rămână oraşul meu, pe care îl ştiu, pe care îl iubesc mult, mai apoi revenirile au început să-mi producă durere. Pentru că oraşul, oraşul mei natal se cufundase în întuneric şi frig, îmbătrânise, căpătase o pustietate greu de explicat, în sensul că deveniseră pustii nu numai străzile, ci, se părea, erau pustii şi sufletele oamenilor. În ele, judecând după cunoscuţii mei, apăruse derutarea, neîncrederea, deznădejdea.
Acum vreau să spun ce m-a făcut să scriu această scrisoare – impresiile după ultima sosire. Revenind pe meleagurile unde trăiesc împreună cu familia ultimii 20 de ani, unde sunt fericit şi mulţumit de viaţă, continuu să mă plimb imaginar pe străzile oraşului Ungheni ,care acum prea puţin amintesc de străduţele copilăriei mele. Mi-ar fi fost greu să le recunosc de nu s-ar fi păstrat casele vechi, cam neîngrijite cu 2 etaje în care, pe vremuri, trăiau colegii mei de clasă. Numai aceste case mai sunt acel firicel care leagă de trecut, ele aduceau tristeţea, amintind parcă că nu-i nimic veşnic sub soare. Aş dori ca şi ele să corespundă acestui oraş, care m-a întâmpinat întinerit, renovat.
Mergeam pe străzi şi nu le recunoşteam, observam cu bucurie că oraşul se construieşte, şi nu statul e cel care îl construieşte, ci orăşenii care au înţeles că în viaţă trebuie să obţii singur totul, că nu societatea şi nu ţara decid cum să trăieşti, ci doar tu. Mi-a plăcut că se construiesc case de locuit şi întreprinderi comerciale, poate nu întotdeauna aşa cum ar trebui – în opinia mea – dar se construiesc şi asta-i principalul. Au apărut cafenele mici unde eşti servit cu plăcinte minunate din copilărie, dar cel mai mult m-a bucurat, m-a dat gata piscina. Dacă lucrurile şi mai departe vor merge aşa, peste vreo cinci ani voi veni într-un oraş european. Doresc foarte mult să vin.
